![SUA a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal feminin](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2015/07/sua-a-castigat-campionatul-mondial-de-fotbal-feminin.jpg)
Naționala SUA a devenit cea mai bună echipă din lume, la fotbal feminin, după succesul obținut duminică noaptea, în fața Japoniei, scor 5-2.
SUA este campioană mondială la fotbal feminin, după victoria obținută în fața Japoniei, scor 5-2, în cadrul turneului final ce s-a desfășurat în Canada. Americancele n-au avut nicio problemă în fața niponelor și au deschis scorul încă din minutul 3, prin Lloyd, aceeași jucătoare care a dus scorul la 2-0, două minute mai târziu. Holiday a înscris și ea, în minutul 14, iar Lloyd a bifat hattrick-ul după un sfert de oră de joc. Japonezele au redus din diferență până la pauză, gol înscris de Ogimi (27), și au mai redus o dată din diferență, datorită autogolului marcat de Johnston (52). Scorul final a fost conturat de golul lui Heath (54).
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)