PREMIERĂ. ”Ultrașii” ASU Politehnica au pus mână de la mână și au renovat un salon la Maternitate
- Georgeta Petrovici
- 7 mai 2015, 14:47
”Huliganii” alb-violeți au făcut chetă și cu banii strânși au reabilitat, complet, un salon destinat nou-născuților care vin pe lume la Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega a Spitalului Județean din Timișoara.
Susținătorii echipei ASU Politehnica au demarat proiectul de renovare și dotare a unui spațiu de la Maternitatea Bega la finele anului trecut. Microbiștii au pus mână de la mână și au găsit și un sponsor principal, astfel că suma strânsă, 11.000 de euro, a fost investită în reabilitarea salonului nou-născuților.
”Anul acesta am dorit să facem ceva mai deosebit deoarece Poli e echipa comunității și așa ar trebui să fie clubul simbol al orașului. Am zis: Hai să dăm ceva înapoi orașului, să facem ceva ce să rămână după noi indiferent ce se va întâmpla cu noi, cu Poli, cu fotbalul, nu contează. Am luat legătura cu domnul profesor dr. Ilie Constantin, am aflat ce e nevoie, salonul era folosit pe post de depozit. Am obținut un cost de reabilitare, undeva la 11.000 de euro. Cu ajutorul unui partener privat am reușit să acoperim o pare din costuri. Restul, donații voluntare de la suporteri, din țară, străinătate, Timișoara”, a explicat Sebastian Novovic, președintele asociației suporterilor AST Druckeria.
Salonul renovat este decorat cu un tablou inspirațional dedicat echipei de suflet a suporterilor. Numai pentru acesta tinerii au plătit 350 de euro. O sumă importantă, 1.000 de euro, au obținut-o după ce au scos la licitație tricoul lui Pantilimon.
”Acest salon ne ajută foarte mult să ne întregim activitatea și să-i dăm un sens. Exista un blocaj înainte, iar pe lângă un proces de igienizare, salonul a presupus și un proces de dotare. Instalația de gaze medicale, extrem de costisitoare, ca cea electrică, trebuiau adaptate standardelor. Mulțumirile cele mai mari le vor da nou născuții, sutele și miile care vor beneficia de acest spațiu. De fapt ei pot fi viitoarea pepinieră pentru Poli”, a declarat prof. univ. dr. Ilie Constantin.