În timp ce Germania se năruia sub bombele aliaților, naziștii au continuat cu orice preț să producă filme de propagandă. Turnarea ultimei producții, Das Leben geht Weiter (Viața merge înainte) a început la sfârșitul lui 1944, aproape de Berlin, în studiourile Babelsberg, unde fuseseră filmate capodopere precum Îngerul Albastru sau Metropolis.
Acest film trebuia să prezinte viața cotidiană a locuitorilor unei clădiri berlineze în 1943 (anul în care aliații au început să bombareze capitala Reich-ului), care, în ciuda situației lor dramatice, rămâneau convinși că victoria este aproape.
Unul dintre locatari lucra chiar la farbricarea unei „Wunderwaffe” (armă miraculoasă), care va salva poporul german din ghearele inamicului.
Das Leben geht Weiter marca un punct de cotitură în istoria filmelor de propagandă ale regimului nazist, explică Der Spiegel, care a consacrat un documentar acestei ultime producții neterminate:
„Era vorba de o mică revoluție. Pentru prima dată, un film putea arăta și ravagiile provocate de raidurile aeriene inamice: poduri distruse, clădiri în flăcări, căi ferate smulse.
Cu câteva luni mai înainte, acest lucru, părea de neimaginat. Goebbels interzicea categoric ca pe ecrane să apară orice ar fi putut fi asociat cu o înfrângere. De data aceasta el miza pe metode de propagandă mai subtile, care aveau ca mesaj: ne puteți distruge orașele, însă nu și voința poporului german.”
Până la capitulare, regizorul Wolfgang Liebeneiner a lucrat la film fără răgaz, în ciuda căderilor de curent electric și a evacuărilor zilnice. Căci, așa cum remarcă Der Spiegel, „oprirea lucrului nu era de conceput. Căci cel care lucra la proiectul preferat al ministrului propagandei Joseph Goebbels nu risca să fie trimis pe front.”
Într-adevăr, Goebbels își punea mari speranțe în acest film, căruia, în ciuda prăbușirii financiare a Germaniei, i-a alocat un buget faraonic. Numai scenariul a costat 105.000 de mărci, cel mai scump scenariu al unui film produs în Germania nazistă. Iar bugetul întregului film, de 2,4 milioane de mărci, a fost depășit după numai câteva luni de filmări.
Turnarea a trebuit oprită în cele din urmă la Babelsberg, unde căderile de curent nu permiteau mai mult de câteva ore de filmare pe zi. Liebeneier și-a mutat toată echipa la baza aeriană Luneburg, pentru a continua munca. Actorii locuiau la țărani și erau nevoiți să meargă în fiecare dimineață pe jos până la baza aeriană. Nici gând de vehicule la dispoziție.
Cu puțin înainte de capitulare, Wolfgang Liebeneier a ascuns pelicula în catedrala din Bardowick, un sat la nord de Luneburg, însă acestea au dispărut misterios și nu au mai putut fi găsite până în ziua de azi.
Recomandările noastre
