Război RELIGIOS în Turcia: Temple JEDI contra MOSCHEI

Război RELIGIOS în Turcia: Temple JEDI contra MOSCHEI

Studenții turci nu vor să cedeze fără luptă în fața valului de islamizare ridicat de regimul lui Erdogan.

După ce luna trecută s-a anunțat construirea unei moschei în campusul Istanbul Technical University (ITÜ), numeroși studenți au contra-atacat, cerând ca în locul acesteia să se construiască un Sacntuar Jedi, scrie cotidianul turc Hurriyet Daily.

În numele egalității între religii, studenții au lansat o petiție - ca răspuns la cea în care aproape 190.000 de persoane cer mai multe lăcașe de cult musulmane - în care arată că mulți „boboci”, lipsiți de experiență, se simt „atrași de partea întunecată a Forței”. Or, ar fi nevoie de un Templu Jedi, care ar permite reechilibrarea situației, prin formarea de cavaleri Jedi. Simpatica petiție a strâns în numai câteva zile 7500 de semnatari.

Și alți studenți au mizat pe cartea umorului pentru a contesta proiectul moscheii în campus. Ei au cerut un templu budist, explicând:

„Nu pot să-mi satisfac necesitățile religioase, deoarece templul budist cel mai apropiat se află la 2000 de kilometri distanță. Imposibil să ajungă la ora prânzului.”

Anul trecut au fost organizate la Istanbul manifestații ample împotriva islamizării învățământului. Ajuns premier în 2003 și ales președinte anul trecut, Recep Tayyip Erdogan a autorizat deja portul vălului islamic în universități și a anunțat construirea a 80 de moschei în campusuri.