Comentând disponibilitatea României de a amplasa tehnica NATO pe teritoriul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Aleksandr Lukaşevici, a declarat că sporirea efectivelor NATO în Europa de Est este o măsură periculoasă, fără precedent, care încalcă acordurile dintre Federaţia Rusă şi Alianţă.
„Dacă guvernul României consideră posibil să crească prezenţa NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unui astfel de «pumn» puternic înarmat, trebuie să conştientizeze responsabilitatea şi urmările unui asemenea pas pentru securitatea regiunii”.
Oficialul rus a amintit că „documentul precizează că părţile sunt obligate să nu-şi sporească armamentul şi tehnica militară în afara limitelor impuse de aşazisele forţe militare de bază”, adăugând că, „totuşi, încă nu am reuşit să clarificăm termenul de «forţe militare de bază», deşi Rusia a insistat asupra acestui lucru. „Având în vedere că, în această privinţă, lucrurile nu sunt clare, dacă Guvernul României consideră posibilă creşterea numărului grupărilor NATO de pe teritoriul ţării, este necesar să fie conştient de responsabilitatea şi de consecinţele pe care un asemenea pas le poate avea pentru securitatea regională”, a afirmat Lukaşevici. Am ținut să reiau declarația așa cum a apărut public, din toate sursele, pentru a putea face o analiză pertinentă și la obiect a textului și pretențiilor ruse.
Mai întâi câteva elemente de context. E în obișnuința Moscovei să decupeze realitățile în funcție de interese și de instituția emitentă a mesajului, ignorând celelalte elemente absolut obligatorii pentru încadrarea și definirea problematicii abordate. Nu trebuie să uităm, mai întâi, retragerea/autosuspendarea Federației Ruse din Tratatul Forțelor Convenționale din Europa (am ezitat aici pentru că suntem și în acest caz în ambiguitatea desenată de Moscova asupra propriilor gesturi, nefiind accesat formal mecanismul de părăsire a Tratatului) și nerespectarea acordurilor din Declarația finală a summitului OSCE de la Istanbul 1999, a Tratatului CFE revizuit și prevederilor privind retragerea forțelor militare din bazele din Republica Moldova și Georgia.
Acest acord prevede dimensiunea forțelor pe flancuri și dispariția celor patru baze militare din Georgia și una din regiunea separatistă nistreană. Retragerea, în nici un caz suplimentarea lor, și fără a mai adăuga alte zone militarizate precum dublarea efectivelor în Crimeea anexată și militarizarea Estul Ucrainei, aflat sub agresiune militară rusă neasumată și prin intermediari, cu un nivel al forțelor mai mare decât va avea tot flancul Estic al NATO după măsurile de reasigurare și cu tot cu forțele rotative.
Apoi contextul înseamnă nerespectarea angajamentelor luate de Uniunea Sovietică și de succesoarea la tratate, Federația Rusă, începând de la Charta ONU, Actul final de la Helsinki, Actul Fondator NATO-Rusia, documentele fondatoare ale relației UE-Rusia, Acordul de la Budapesta 1994 de intrare a Ucrainei în tratatul Tratatul de Neproliferare Nucleară. Asta prin agresiunea militară a Georgiei în 2008, ocuparea Abhaziei și Osetiei de Sud, recunoașterea unilaterală a independenței acestora, militarizarea lor și semnarea tratatelor de integrare și alianță militară, practic ultimul pas înaintea declarării lor ca subiecte ale Federației Ruse. Apoi anexarea Crimeii, schimbarea granițelor unilateral, prin agresiune militară.
MAE rus ignoră acest context și reia disputa diplomatică privind forțele convenționale de la punctul în care nu s-a stabilit ce înseamnă „forțele militare de bază” ale unui stat. Iar trupe suplimentare NATO ar veni fără motiv în zonă. Realitatea este că România, și toate statele din Flacul Estic, au diminuat substanțial forțele și capabilitățile militare în mod sigur sub cotele perioadei dinainte de 1991, dar și sub cele ale adoptării Tratatului Forțelor Convenționale, revizuit în 1999. Iar acum, până la reconfigurarea acestor capabilități naționale destinate apărării propriului teritoriu, funcționează măsurile de reasigurare față de agresiunea Rusiei în Ucraina și amenințarea sa la adresa păcii lumii, nu fără un temei.
Prezența forțelor NATO în regiune e redusă, în termeni de baze militare și forțe staționate permanent: 6 comandamente de nivel batalion, pentru integrarea și rotația trupelor în exerciții în regiune, în fiecare țară în parte, și două comandamente de divizie în Polonia și România - din care cel de la Szczecin pre-exista, fără a avea steagul NATO și această destinație - al căror rol este să integreze eventuala forță care ar veni să apere flacul estic la Nord și Sud, în caz de atac și accesarea articolului 5. Plus niște armamente preamplasate pentru exercițiile comune și pentru a suplini lipsa acută de capabilități militare la frontiera Alianței. Măsuri anunțate la summitul NATO de anul trecut. Reasigurare și protecție nu invazie, măsuri transparente nu agresiune militară neasumată. Aceasta e diferența între legitimitatea pozițiilor pe care se situează NATO și Rusia. Cât despre amenințarea voalată, cred că nu-și găsește locul potrivit în gura unui purtător de cuvând al MAE, fie el și rus.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
