Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce locuinţa atribuită de Guvern va fi renovată

Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce locuinţa atribuită de Guvern va fi renovată

Fostul preşedinte Traian Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce lucrările de reparaţie şi renovare a vilei care i-a fost atribuită recent de Guvern ca reşedinţă vor fi finalizate, au declarat pentru mediafax.ro surse oficiale.

Temporar, până când lucrările vor fi încheiate, fostul preşedinte va continua să folosească vila Lac 3, cu acordul Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPSS), în administrarea căruia se află imobilul.

Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă.