Ţurcanu şi Benchescu, următorii pe lista PNL pentru PE în cazul validării lui Hellvig la SRI

Ţurcanu şi Benchescu, următorii pe lista PNL pentru PE în cazul validării lui Hellvig la SRI

Mihai Ţurcanu şi Claudia Benchescu sunt următorii pe lista PNL de la alegerile europarlamentare. Unul din aceştia ar putea intra în discuţia conducerii Partidului Naţional Liberal pentru a prelua mandatul vacantat de Eduard Hellvig, în cazul în care acesta va fi validat în funcţia de director al SRI de către Parlament.

Mihai Ţurcanu este în prezent secretar regional al PNL pentru regiunea Moldovei şi fratele preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu. Claudia Benchescu este preşedintele organizaţiei Cluburilor Studenţeşti Liberale şi a fost susţinută pentru a figura pe lista pentru europarlamentare de TNL.
 
Decizia conducerii PNL cu privire la persoana care va ocupa locul lăsat vacant de Eduard Hellvig, în cazul validării de Parlament la şefia SRI, ar urma să fie luată de conducerea PNL, potrivit Mediafax.
 
Cu toate acestea, persoana care va prelua mandatul de europarlamentar poate proveni şi din rândul celorlalţi supleanţi de pe lista PNL, existând precentul anului 2013, când conducerea PNL a decis că Hellvig a devine europarlamentar chiar dacă se regăsea pe lista PNL pe o poziţie mult mai avansată.

Ne puteți urmări și pe Google News