Planul VICLEAN prin care Putin vrea să-și aducă GAZELE până în INIMA Europei
- Radu Pădure
- 18 februarie 2015, 18:47
Vladimir Putin a profitat de vizita sa la Budapesta pentru a contura un plan care să re-deseneze toată harta energetică europeană.
Luna trecută, Rusia a anunțat că toate livrările sale de gaze naturale spre Europa vor trece prin Turcia, ocolind Ucraina, într-o încercare a de a contracara scăderea influenței sale pe piața europeană a gazelor.
„Partenerii noștri europeni au fost informați de aceasta și ei trebuie acum să-și construiască infrastructura necesară pentru a transporta gazele de la frontiera Turciei cu Grecia”, a declarat Alexei Miller, șeful Gazprom.
Ungaria, membră a NATO și UE, încurajează inițiativa Rusiei de a redesena garta europeană a gazelor.
„Ar fi o bună investiție pentru Ungaria dacă se asigură că gazele din Turcia ajung prin Grecia, Macedonia și Serbia în Ungaria”, a declarat premierul maghiar Viktor Orban, după negocierile cu Vladimir Putin de marți de la Budapesta.
Moscow Times scrie că nu a fost încă semnat un acord în această privință, iar prețul gazelor nu a fost dezvăluit. Cu toate acestea, Orban a declarat că înțelegerea este ca și făcută, afirmație cu care Putin a părut să fie de acord. Acesta a completat:
„Dacă nu vom fi împiedicați (de UE - n.r.), atunci vom putea să realizăm o parte din vechiul proiect SouthStream prin Turcia.”
„Suntem convinși că nu este rațional să blocăm Rusia în afara Europei”, a declarat Orban. El a fost cât se poate de explicit:
„Cine crede că Europa poate fi competitivă fără cooperarea economică cu Rusia, cine crede că securitatea energetică poate exista în Europa fără energia care vine din Rusia, aleargă după stafii.”
De notat că țările prin care ar trebui să treacă noua conductă au relații excelente cu Rusia. Grecia negociază în aceste zile un nou acord financiar cu Eurozona, dar nu dă semne că ar fi dispusă să cedeze condițiilor cerute mai ales de Germania, ci a amenințat că are și un Plan B.