Colega Loreta Popa, de la „Evenimentul zilei”, m-a sunat zilele trecute cu un fel de provocare.
Să scriu ceva – mi-a spus și numărul de semne – la rubrica pe care o gospodăreşte și care se cheamă, parafrazând un vechi adagiu, Cultura, încotro? Chiar, îi întorc întrebarea, încotro? Încotro cultura și încotro noi cu totul, fiindcă ne ducem vălătuc la vale cu toate cele, inclusiv hangarele sufletești împachetate în ceea ce numim cultură? Ca scriitor, nelăsându-mă de minunatul blestem de a scrie, poezii mai ales pe care unii le cântă sau le recită ca pe folclor, uitând să mă menționeze, cred încă în drumul, încă practicabil, nehârtopat de tot, al culturii. Telefonic, i-am spus Loretei, surprins de întrebarea ei aproape abruptă - care cultură, fiindcă a ajuns ca pelicanii, specie pe cale de dispariție? Vorbim de ceva ce nu mai e! Mințeam. Mințeam fiindcă eu fac piulițe la uzina asta, la strungul meu sufletesc nimeresc candori, iar din pix mă străduiesc să scot nuduri care zburdă libere prin iarba lui Dumnezeu.
Am fost în Germania la un concert clasic, cu instrumentiști studenți. Nu cânta nepotu-meu Alexandru Tomescu, violonist celebru, știut bine și acolo, ci niște conservatoriști nemți, anonimi și-n țara lor. Sala, cu o mie de locuri, era arhiplină. La teatrele mari bucureștene găsești greu bilete, chiar și la spectacolele de proastă calitate care atrag prin șmecheria numelor mari scrise pe afiș. Nu le pomenesc. Unii actori îmi sunt prieteni și i-am plâns că au ajuns să se prostitueze la bătrânețe. Dar au jucat, tot ei, cândva, magistral, Hamlet. Și-s puse în scenă încă piese serioase, neîmpănate cu pornografie sau replici scoase din buzunar de actori, pentru un ciubuc de aplauze.
Se duce de-a berbeleacul cultura? Da, dar dimpreună cu tot ce compune fragila noastră construcție sufletească, materială, morală, națională. Dacă toate mor, moare, nu înainte și nici după, și cultura. Citim mai puțin, dar unii încă avem neînstrăinate biblioteci acasă. Mâncăm mai prost, dar mâncăm. Altfel n-am supraviețui.
Citim mai puțin, dar citim. Mergem, mai rar sau deloc, în galeriile de artă. Un navetist cu avionul îmi spunea că mereu citește în timpul zborului, dar niciodată nu apucă să termine cartea pe care o uită în hotelul în care a dormit. La întoarcere, cumpără altă carte și ea rămâne parțial citită. Unii dorm și-n avion, și-n tren, și-n parlament. Ne fugărește și fugărim o viață care amestecă ingrediente care trebuie să ne țină de foame și de sete și de respirație. Unde se află, colegă Loreta, în sala vieții noastre cu prea multe locuri goale, cultura? Tu comiți, îndrăznind să pui o întrebare care nu se mai pune, cultură. Cât timp un gazetar mai găsește câțiva quadrați într-o gazetă pentru întrebarea asta și mai găsește loc și pentru unul dispus să răspundă, nu e totul pierdut.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
