FOTO. Fanii echipei Standard Liege au afișat un banner ȘOCANT la adresa unui jucător
- Alexandru Toader
- 26 ianuarie 2015, 12:14
Suporterii formației belgiene Standard Liege au realizat, ieri, o coregrafie terifiantă în timpul derby-ului cu Anderlecht Bruxelles (scor 2-0), în care a fost vizat jucătorul oaspeților, Steven Defour.
În momentul în care cele două echipe și-au făcut apariția pe teren, suporterii trupei gazdă au desfășurat un banner de mari dimensiuni pe care se putea observa un bărbat mascat ce ține într-o mână o macetă, iar în cealaltă capul lui Steven Defour, cu mesajul: „Red or dead” (roșu sau mort).
Defour a ajuns vara trecută la Anderlecht, după cinci sezoane petrecute în tricoul lui Standard (2006-2011). Mijlocașul a fost vizibil marcat de gestul ultrașilor din Liege, iar în minutul 53, Defour a trimis violent o minge în care se aflau fanii gazdelor, gest pentru care a primit al doilea cartonaş galben şi a fost trimis mai repede la cabine.