Klaus Iohannis: "Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale"

Klaus Iohannis: "Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale"

Președintele României a precizat, în interviul acordat postului Realitatea TV, că, în opinia sa, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, pe care vrea să o ”trateze” sprijinind demersurile anticorupţie.

”Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, punct. Şi ca atare, vreau să o tratez, eu elimin ameninţările unde se pot elimina. În consecinţă, voi încuraja foarte mult lupta împotriva corupţiei, lucru pe care l-am mai spus şi îl mai spun. Eu îmi doresc ca la sfârşitul mandatului meu, când mă pregătesc să plec de aici, să putem afirma că în România mai există ici-colo câte un caz de corupţie, dar a dispărut corupţia aproape generalizată. Este un lucru pe care mi-l doresc şi este un obiectiv pe care mi l-am pus. Este clar că România are un potenţial enorm, potenţial de creştere, de dezvoltare, oameni deştepţi, oameni cu viziuni, dar printre altele corupţia ne ţine în loc. Concluzia, trebuie să scăpăm de corupţie, dar în primul rând de corupţi”, a declarat preşedintele Iohannis.

Liderul de la Cotroceni a menţionat că, în calitatea sa de preşedinte, îi va încuraja ”întotdeauna pe cei care se luptă cu corupţia”.

”Chiar dacă nu mai sunt membru în PNL, fiindcă preşedintele nu are voie să fie membru al vreunui partid, dar urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă. Partidele trebuie să se reformeze, alegătorii au arătat foarte clar prin acest vot că îşi doresc altfel de politică. Acesta a fost sloganul meu, să facem altfel de politică, oamenii m-au crezut, m-au votat. Concluzia e simplă, oamenii nu vor doar un om care să facă altfel de politică”, a mai declarat preşedintele.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a precizat că acest mesaj a fost înţeles de partide, ”unii mai mult, alţii mai puţin”, existând ”semne destul de bune” după alegerile prezidenţiale, făcând referire la respingerea legii amnistiei şi graţierii şi ridicarea imunităţii parlamentarilor.

”Reformarea partidelor înseamnă mult mai mult decât acest lucru. Înseamnă să se distanţeze şi de colegi care poate nu ajută să se refomeze partidul, care poate prin faptul că rămân aproape aduc un minus de imagine. Evident, nu trebuie sărit calul, dar Statutul trebuie modernizat şi nu doar modernizat, trebuie aplicat, chiar dacă pentru unul sau pentru altul acest lucru poate fi dureros”, a mai afirmat Iohannis.