Domnule, nu este bine ce faceți!”, i-a spus Sorin Dumitrescu lui Ion Barbu, când cei doi mari artiști s-au întâlnit în redacția ZIUA.
Primul realiza o excepțională pagină de cultură ortodoxă, celălalt era caricaturistul ziarului. Barbu a zâmbit blajin, așteptând perdaful: multe dintre desenele sale acide de pe prima pagină aveau ca subiect Biserica. Sorin Dumitrescu, însă, a continuat surprinzător. „Scoateți Crucea ca semn din caricaturile dumneavoastră, ea nu are nici o vină! Altminteri, sunt excelente!” Puțin surprins, Ion Barbu a dat din cap. Nu-mi amintesc ca de atunci, în desenele sale, cel puțin din ZIUA, preoții în frunte cu Prea Ironizatul să mai fi purtat cruce.
Cunoșteam de ani de zile caricaturile publicate de Charlie Hebdo. Bunăoară, desenul cu Profetul Mahomed dezbrăcat, pe un platou de filmare, întrebându-l pe cameraman: „Și fesele mele? Îți plac fesele mele?”, parodie, chipurile, după o celebră scenă dintr-un film al lui Godard, în care Brigitte Bardot îi pune întrebarea de mai sus lui Michel Piccoli. Caricatura era continuată din alt unghi, cu vedere spre sexul lui Mahomed, doar fundul fiindu-i acoperit de o stea galbenă, cu explicația „O stea s-a născut”.
Sau desenul care ataca Biserica Catolică pentru că se opune căsătoriilor homosexuale, în care un bătrân cu barbă lungă și albă este sodomizat de un tânăr cu coroană de spini, care are, la rândul lui, înfipt în fund un triunghi cu un ochi. Pentru a nu exista nici o îndoială, deasupra fiecăruia scrie cine este: „Tatăl”, „Fiul”, „Sfântul Duh”.
Din păcate, din vâltoarea secolului XXI s-a ridicat o pătură de câteva zeci de mii de inși fanatici, hrăniți cu ură bazată pe chichițe din cărțile sfinte, care sunt gata să răspundă la glume, fie ele și îndoielnice, cu gloanțe. Hotărâți să impună o nouă ordine mondială bazată pe Moarte.
Ar fi o eroare să credem, însă, că măcelul de la redacția pariziană a fost provocat de ultimele desene ale acesteia, mult mai puțin insolente decât cele descrise mai sus. Experții în anti-terorism ai site-ului israelian de intelligence Debka spun că locul atacului a fost ales dintr-un calcul rece: centrul unei mari capitale europene, pentru a șoca Occidentul, și la sediul unei redacții, pentru a provoca o reacție masivă de solidaritate a presei din toată lumea, și, implicit, de a supra-mediatiza acțiunea.
Atacul de la Paris este doar un semnal: al mutării războiului cu grupările teroriste, de pe teatrele de luptă din Orientul Mijlociu, în buricul Europei. În orașele noastre, pe străzile noastre. Chestiunea este dacă Europa este capabilă să se apere, să contracareze această amenințare parșivă și îngrozitoare, care își bate joc de avioanele de vânătoare și dronele robotizate, pentru că poate ataca pe neașteptate, fulgerător, cu kalașnicoave antice, cu bombe artizanale, cu grenade, cu cuțite ziua și noaptea, la periferiile pustii sau pe arterele cele mai aglomerate.
În baia de sânge de la Charlie Hebdo s-au întâlnit cele două sindroame care macină Occidentul: încurajarea unei imigrații abundente, necontrolate, care a schimbat, denaturat, dramatic sistemele de valori, echilibrele și modul de viață; și comportamentul sinucigaș aberant, frenezia cu care Europa însăși își distruge propriile tradiții, fundamentele creștine pe care s-a construit. Ca un bătrân bolnav de Alzheimer care dă foc casei în care el și familia lui și strămoșii lui s-au născut și au crescut.
Europa constată astăzi, cu stupoare, în zorile unui veac ce trebuia să fie al trimfului civilizației, că totul în jur se clatină. Se holbează la fisurile care se lărgesc în ziduri. Vede perplexă cum totul se duce dracului. Și pare incapabilă să reacționeze. Doar un iureș de vorbe goale, ca niște tinichele ruginite, scoase din arsenalul propagandistic de câte ori se întâmplă câte o nenorocire: tot mai mare. Tot mai des.
Știați că serviciile secrete franceze se aflau de săptămâni bune în alertă maximă, din cauza atacurilor și amenințărilor asupra unor ținte evreiești? Cu toate acestea, forțele de securitate din Hexagon au eșuat lamentabil în a descoperi și dejuca atacul de la Charlie Hebdo! La fel cum 88.000 de oameni, mobilizați cu tam-tam și înarmați până în dinți, s-au bâlbâit într-un stil care amintea flagrant de filmele cu Louis de Funès să prindă doi derbedei cu pușcoace expirate.
Recomandările noastre
