Gică Popescu vrea să dea în judecată statul român la CEDO

Gică Popescu vrea să dea în judecată statul român la CEDO

PE SURSE: „Gică Popescu vrea cel puțin un milion de euro despăgubiri, pentru că nu consideră normal cum a decurs procesul și darea sentinței”

„Baciul” le-a transmis avocaților care îl reprezintă să inițieze demersurile pentru a da în judecată statul român la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), anunță site-ul fanatik.ro. Popescu este nemulțumit de condamnarea primită în „Dosarul Transferurilor”, pe care o consideră, în continuare, nedreaptă.

„Gică Popescu le-a cerut avocaților să înceapă demersurile juridice pentru a intenta un proces Statului Roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru modul in care s-a decis retinerea lui. Momentan, nu ne-a specificat despre ce sumă este vorba, doar că are de gind sa ceara mulți bani statului roman, peste un milion de euro. Este prematur sa vorbeasca despre o cifra exact”, au precizat apropiatii „Baciului”, conform sursei citate.

Gică Popescu a ajuns în Penitenciarul Rahova, din București, în seara zilei de 4 martie 2014, la câteva ore după ce instanța supremă a hotărât trimiterea sa și a intregului „lot” de oameni de fotbal din „Dosarul Transferurilor” în spatele gratiilor. Popescu a primit o condamnare de trei ani, o lună și zece zile de închisoare, cea mai mică din dosar. Ajungând la inchisoare, el n-a mai putut participa la alegerile pentru președintia FRF, care au avut loc a doua zi, pe 5 martie, și care au fost câștigate de Răzvan Burleanu.

Ne puteți urmări și pe Google News