Guvernul lansează un PROGRAM pentru copiii instituţionalizaţi. VEZI cum vor fi sprijiniți orfanii

Guvernul lansează un PROGRAM pentru copiii instituţionalizaţi. VEZI cum vor fi sprijiniți orfanii

De mai multe luni se lucrează la elaborarea unui program de sprijinire a tinerilor care au crescut în centre de plasament, astfel încât, pe o perioadă de doi ani, statul să suporte pentru aceştia costurile chiriei şi întreţinerii unei locuinţe, a anunțat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, citat de Mediafax.

"Aici este vorba de a găsi o soluţie, un pachet de soluţii pentru tinerii care ies din sistemul instituţionalizat. În prezent, statul are grijă de aceşti copii până la 18 ani, sau până la 26 de ani dacă merg la studii, apoi îşi ia mâna de pe acei copii şi îi lasă într-o zonă lipsită de sprijin, fără pregătire pentru viaţa în societatea contemporană. De câteva luni lucrăm cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru că finanţarea va fi integral de acolo, la proiectul "Prima Cameră”.

Este pentru prima oară când venim cu o abordare integrată, Programul Operaţional de Capital Uman. Avem componenta de locuire, care înseamnă să suportăm cheltuielile cu plata chiriei şi întreţinerii, la nivelul pieţei, pe o perioadă de doi ani. Pe lângă componenta de locuire avem componenta de educaţie şi integrare «A doua şansă» şi învăţământul profesional dual. Şi totodată asistenţă socială şi sprijin pentru dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţă independentă. Şi, bineînţeles, asigurarea serviciilor de sănătate", a declarat ministrul Muncii.

Dragoş Pîslaru a mai adăugat că a fost pregătită fişa de proiect, se adresează tinerilor care au ieşit din sistemul de îngrijire al statului, iar acest program va fi implementat în prima parte a anului viitor.