Turiştii redescoperă România. Se înmulţesc vacanţele petrecute în ţară
- Teodora Cimpoi
- 18 noiembrie 2016, 12:39
Numărul de turiști, români și străini, care îşi petrec vacanţa în România a crescut cu peste 65% în ultimii cinci ani, iar anul 2016 va fi anul cu cea mai mare dezvoltare din ultimul deceniu, susţine o companie din domeniu.
„Numărul turiștilor care vizitează România depășește 10 milioane, fapt ce confirmă că apetitul pentru țara noastră ca destinație turistică este din ce în ce mai mare. Piața de turism intern are un potențial mare de dezvoltare și resurse fantastice, multe dintre ele încă neexploatate la nivelul maxim, iar trendul crescător se va menține și în anii următori. Pentru 2016, estimăm o creștere cu peste 30% a pieței față de anul anterior”, a declarat, într-un comunicat, Adrian Voican, director general BIBI Touring Touroperator, touroperator specializat pe vacanțe în România.
Datele companiei arată că, odată cu evoluția cererilor pentru destinațiile din România, au crescut și așteptările turiștilor în materie de servicii și confort. „Turistul român modern este mult mai informat, mai avizat și mai selectiv. Observăm o cerere tot mai mare pentru cazări în hoteluri de 4 și 5 stele și o atenție deosebită acordată condițiilor de cazare, facilităților de divertisment și de petrecere a timpului liber, zonelor de relaxare și accesului la tehnologii. De aceea, este important să se investească în continuare în infrastructură, dezvoltare și modernizare. Trebuie să eliminăm scepticismul referitor la propriile valori turistice, şi să promovăm adevăratul potenţial turistic al României”, adaugă Adrian Voican.
De asemenea, numărul de turiști străini care vizitează țara noastră este din ce în ce mai mare. Compania estimează că numărul turiştilor cazaţi în România se va dubla, până în 2020. “Până în 2020 vom vedea noi investiții în dezvoltarea infrastructurii în turism, un exemplu fiind transformarea vechilor centre de tratament în SPA-uri și centre moderne”, a mai declarat acesta.
Răzvan Pascu: Regiunile turistice trebuie să înveţe să se promoveze
În aceste zile, la Romexpo se desfăşoară Târgul de Turism al României, ediţia de toamnă, unde sunt prezenţi circa 230 de agenţii şi tour-operatori, cu oferte diverse. În pavilionul C2, vizitatorii pot găsi standurile de promovare a unor destinaţii turistice româneşti, din toate zonele ţării.
Consultantul în turism Răzvan Pascu susţine că însă regiunile turistice prezente la târg ar putea folosi mai mult puterea Internetului şi a Social Media. "Mi-ar placea ca agenţiile de turism sau regiunile turistice prezente la târg să fie mai vizionare şi să creadă mai mult în puterea internetului şi Social Media. Acestea sunt nu doar viitorul, ci şi prezentul. În contextul Black Friday, mi-ar fi plăcut ca mai multe agenţii prezente la târg să aiba reduceri semnificative cu ocazia acestei campanii de marketing globale", ne-a declarat Răzvan Pascu.