Dezvăluire-şoc: „Hillary Clinton este LESBIANĂ.” O fostă amantă a lui Bill se destăinuie: «El mi-a zis: „Trebuie să am un copil cu ea, ca să părem un cuplu NORMAL”.» Bill o poreclise pe Hillary „GARDIANUL”
- Radu Pădure
- 27 octombrie 2016, 10:03
Dolly Kyle, care susţine că a avut cu Bill Clinton o relaţie care a durat câteva zeci de ani, face o serie de dezvăluiri incendiare despre familia Clinton, într-un interviu acordat Daily Mail.
Kyle, care are acum 68 de ani, este originară din Arkansas şi a cunoscut multe din victimele sexuale ale lui Bill Clinton, afirmă că a decis să spună adevărul atunci când a auzit-o pe Hillary spunând în cadrul campaniei sale că femeile agresate sexual „au dreptul să fie crezute”.
Dolly Kyle, care este şi autoarea unei cărţi de memorii care a făcut furori în America (The Other Woman – Cealaltă femeie), susţine că relaţia ei cu Bill Clinton ar fi început în anii 1970 şi ar fi durat cu întreruperi până în anii 1990, când el ar fi ameninţat că o „distruge” dacă dezvăluie presei relaţia lor.
Kyle l-ar fi întâlnit pe Bill într-un club country din Hot Springs, Arkansas, când ea avea 11 ani, iar el 13 şi era un băiat timid, şi între ei ar fi fost un coup de foudre.
Cei doi au devenit buni prieteni şi se întâlneau ocazional în liceu.
Relaţia lor sexuală ar fi început în 1974, după ce Kyle a divorţat de primul ei soţ. Legătura lui Dolly cu Bill s-ar fi întins pe durata a trei decenii, continuând inclusiv în timpul căsniciei cu Hillary, şi după ce Kyle s-a recăsătorit.
În această perioadă, Kyle afirmă că Bill îi spunea deseori că este nefericit în căsnicia lui – numind-o pe Hillary „Gardianul” – şi spune că el era dependent de sex şi i se plângea lui Dolly că viaţa lui sexuală „a murit” după ce, în 1972, s-a mutat împreună cu Hillary la Yale.
«Era în 1972, înainte ca eu şi cu Bill să începem relaţia noastră sexuală, când s-a mutat cu Hillary. Mi-a zis: „Cred că viaţa mea sexuală a murit.”»
Dolly spune că a cunoscut-o pe Hillary Rodham doi ani mai târziu, când Bill a adus-o pe viitoarea lui nevastă la Liitle Rock, în cadrul campaniei sale electorale, când nu a reuşit să fie ales în Congres, şi i-a cerut lui Kyle să vină să-i ia de la aeroport.
Dolly spune că a rămas „şocată” de înfăţişarea neglijentă a lui Hillary, de igiena ei îndoielnică şi de hainele sale bătrâneşti şi nu i-a venit să creadă că este vorba de aceeaşi fată cu care s-a mutat Bill.
„Zău, am crezut că Bill îmi face o farsă.”
Ochii lui Hillary o fixau din spatele unor „ochelari groşi ca o sticlă de borcan”, cu duşmănie. Sprâncenele ei erau groase şi unite.
Când Bill le-a făcut cunoştinţă, Dolly i-a întins mâna, însă Hillary s-a mulţumit să dea din cap.
„Nu puteam înţelege de ce Bill cară după el o persoană ca asta în public. Purta un fel de rochie maro, croită prost, care fusese făcută provavil pentru a-i ascunde trupul diform. Era lungă dar nu îi putea acoperi gleznele groase şi pulpele masive, acoperite cu păr negru.”
Uluitoarea descriere făcută de Dolly lui Hillary continuă:
„În acel moment mi-am dat seama că Hillary emana un puternic miros de transpiraţie şi de piele grasă.”
În timpul unei întâlniri discrete din 1979, Dolly spune că Bill, pe atunci guvernator de Arkansas, i-a mărturisit că era disperat să aibă un copil din motive politice, pentru a pune capăt zvonurilor tot mai insistente că Hillary, o susţinătoare statornică a minorităţilor sexuale, este lesbiană.
«I-am zis: „De ce vrei un copil? Nici măcar nu ai timp, eşti mereu ocupat.” El a spus: „Hillary şi cu mine trebuie să avem un copil ca să arătăm ca un cuplu normal şi să distragem atenţia de la stilul de viaţă al Gardianului”.»
Dolly precizează:
„Bill nu a spus explicit că Hillary este lesbiană, dar era foarte clar... Toată lumea din Little Rock era la curent cu zvonurile că Hillary este lesbiană şi Bill un libidinos.”
Dolly Kyle pomeneşte mai multe episoade care dezvăluie caracterul temperamental al lui Hillary. De pildă, în noaptea în care Bill a pierdut alegerile pentru Congres, în 1974, Hillary s-a dezlănţuit asupra unui membru evreu din echipa de campanie. I-a a fost auzită urlând: „f***ing jew bastard!” şi a continuat cu alte insulte antisemite.
Un alt incident de care Dolly îşi aminteşte a fost o „vânătoare de ouă” de Paşti organizată la reşedinţa guvernatorului pentru copiii cu handicap. Însă Hillary ar fi fost iritată de ritmul prea lent în care se desfăşura căutarea ouălor prin grădină.
Fiind foarte cald, ea s-a retras pe verandă şi a fost auzită zicând:
„Când o să se care retardaţii ăştia de aici?”
Apoi Kyle povesteşte o sumedenie de aventuri avute de Bill, inclusiv agresiuni sexuale asupra unor tinere.