Engleza NU va mai fi limbă oficială a Uniunii Europene după finalizarea Brexit

Engleza NU va mai fi limbă oficială a Uniunii Europene după finalizarea Brexit

Danuta Hubner, șefa Comitetului pentru Afaceri Constituționale al Uniunii Europene (AFCO) a avertizat luni că engleza nu va mai fi limbă oficială a UE după ieșirea Marii Britanii.

În prezent, engleza este una dintre cele 24 de limbi recunoscute oficial pentru că Marea Britanie a desemnat-o ca proprie limbă oficială; după ieșirea britanicilor din organizația europeană, nu vor mai exista motive pentru ca engleza să aibă un statul oficial. „Avem niște reguli, iar cea mai importantă e că fiecare stat poate notifica UE cu privire la limba recunoscută legal", a spus Hubner. „Irlandezii au desemnat galica, maltezii au desemnat malteza, iar engleza a fost desemnată doar de Marea Britanie. Dacă nu mai avem Marea Britanie, nu mai avem nici engleza", potrivit activenews.ro. Comisia Europeană a început deja să folosească mai des franceza și germana în actele oficiale, ca o mișcare simbolică la adresa rezultatului de la referendumul din Marea Britanie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News