Cum a pierdut Tudor Gheorghe FUNCȚIA DE ȘEF AL TELEVIZIUNII PUBLICE? Dacă i-ar fi auzit PROPUNERILE, SUSȚINĂTORII s-ar fi dat deoparte
- Anca Simionescu
- 10 octombrie 2016, 13:14
Puțină lume a știut că artistului i s-a propus în urmă cu câțiva ani să conducă televiziunea publică. A refuzat, iar apoi a primit propunerea de a deveni Ministru al Culturii
Tudor Gheorghe a fost primul invitat al Iulianei Tudor la emisiunea "Petrecere", programată la Smart FM, duminică, de la ora 18,00. "Neica al neamului", aşa cum i-a spus Marius Tucă, a povestit o mulţime de întâmplări. Printre altele, a dezvăluit şi că, în urmă cu ani, i s-au propus funcţiile de preşedinte al Televiziunii Române, şi de ministru al Culturii. Tudor Gheorghe a refuzat de fiecare dată, pentru că nu-i plac funcţiile publice. Totuşi, dacă ar fi acceptat, artistul a dezvăluit ce măsuri ar fi luat dacă ar fi condus TVR.
"Am fost propus să fiu şi preşedintele Televiziunii, am fost propus să fiu şi ministrul Culturii. Am refuzat. Că să fiu la Televiziune, am spus că aş desfiinţa-o pentru 48 de ore şi aş reface-o după aceea. Cine să accepte chestia asta? Aş lasă câţiva profesionişti cu experienţă şi în rest aş păstra angajaţii până-n 40 de ani. Oamenii peste 40 de ani au o problema cu rutină. "Stâlpi" trebuie să existe. Dar, lângă ei, câţiva stâlpi de baza pe câteva domenii, trebuie puşi la muncă operatori tineri, redactori tineri, regizori tineri, absolvenţi de Conservator, oameni şcoliţi. Este nevoie de tineri nebuni, cu idei. Dacă ai lângă tine zece tineri care îţi spun zece idei trăznite, una tot e bună. Dar trebuie să ai curajul şi răbdarea să-i asculţi".