Joi, 29 septembrie 2016, recapitulam pe Evz.ro relaţia mea postdecembristă cu fostul președinte: „Pînă în toamna lui 2009, fusesem un adversar consecvent al lui său. În toamna lui 2009, mi-am dat seama că împotriva lui Traian Băsescu se formase cea mai puternică Coaliţie politico-mediatică din Istoria României. Coaliţiei politice, PSD-PNL, i se adăuga Coaliţia mediatică Sorin Ovidiu Vântu-Dan Voiculescu-Dinu Patriciu. Pentru că prezenţa mea la Trustul lui Dan Voiculescu risca să fie folosită în interesele acestei Coaliţiei, cu antipatia mea înnăscută faţă de Conspiraţii, chiar faţă de cele aşa-zis pozitive, am decis să demisionez."

"Aşa cum arătam într-un interviu luat de Robert Turcescu după demisie, nu intenţionam să mă lipesc de nici un alt post tv. Ceea ce s-a şi întîmplat. Pe perioada campaniei şi în zilele celor două tururi am urmărit bătălia din fotoliu de telespectator. Plecasem de la Antena 3, pentru că nu-i dădeam nici o şansă în faţa acestei Coaliţii. Mă pregăteam să fac Opoziţie alături de el. Ghinionul meu: Traian Băsescu a rămas preşedinte.”

Rîndurile acestea sînt neîncăpătoare pentru o relaţie complicată şi contradictorie cu un om politic de talia lui Traian, timp de 10 ani unul dintre cei mai puternici şefi de stat din istoria modernă a ţării. S-ar cuveni însă să adaug pe scurt: Între 2005-2009, perioada maximei puteri a sa, am fost, poate, cel mai aspru lider de opinie cu fostul preşedinte. Am tras în el din toate poziţiile: Din cea de invitat seară de seară la Sinteza zilei. Din cea de editorialist zilnic la Jurnalul naţional. Din cea de interlocutor al multor interviuri. Pentru aceasta, la vremea respectivă am fost terfelit pur și simplu de adulatorii care-l azi îl înjură. Pentru poziția mea față de Răpirea jurnaliștilor ajunsesem să fiu înjurat pînă și la Ora veselă de la Radio. Cu toate acestea :

Cînd Elena Udrea a căzut, urmare a unui linşaj mediatic, regizat de o Conspiraţie, am fost primul şi singurul care i-a luat apărare. Cînd toată lumea n-o mai scotea pe Elena Băsescu din „proastă”, am îndrăznit să scriu despre ea două editoriale, amîndouă dînd curs impresiilor favorabile făurite în urma unui interviu cu Elena Băsescu, luat de mine chiar la Antena 3. De precizat că şi interviul de reabilitare al Elenei Udrea a fost luat tot la Antena 3. În perioada de adversitate, Traian Băsescu n-a încercat, cum ar fi făcut alții, să-mi cîştige bunăvoinţa. După interviul din 2006 am rămas în relaţii bune cu Elena Udrea. De cîteva ori am băut o cafea împreună. Niciodată, Elena Udrea n-a deschis discuţia despre adversitatea mea faţă de Traian Băsescu. Am avut întîlniri şi cu Adriana Săftoiu, la vremea respectivă consilieră şi apropiată a lui Traian Băsescu. Nici ea n-a fost purtătoarea unui mesaj de pace de-al lui Traian Băsescu. L-am înţeles şi-l înţeleg pe Traian Băsescu în refuzul de a face primul pasul. E Scorpion, ca şi mine.

N-am fost şi nu sînt în relaţii de familie sau măcar amicale cu Traian Băsescu. N-am băut niciodată cu el, nu l-am vizitat acasă, ba chiar nu l-am vizitat nici măcar la sediul PMP, deşi e chiar peste drum de mine. Nu ne tutuim, nu ne tragem de bîrneț, nici măcar nu ne felicităm de ziua de naștere. Nu l-am sunat și nu-l sun ca să-i dau sfaturi sau să-i atrag atenția asupra textelor scrise de mine.

Nu i-am cerut niciodată nimic lui Traian Băsescu. Cu o singură excepţie, nici el nu mi-a oferit nimic. Singura excepţie a fost propunerea, după alegerile din 2009, de a fi de a fi propus de el pentru un post. L-am refuzat cu următorul motiv: Toată lumea o să spună c-a fost o negustorie între mine şi dvs. – Ei şi! a răspuns Traian Băsescu. Sînt obişnuit să se spună despre mine tot felul de lucruri. – Nu e vorba de dvs. E vorba de mine – i-am răspuns. Dacă accept postul nu voi mai putea să scriu bine despre dvs. cînd faceţi lucruri bune. E un argument cu care am respins şi resping toate propunerile venite de la politicieni. Chiar și pe cele cinstite.

Din cîte ştiu Traian Băsescu n-a făcut negustorii cu nici un jurnalist. Un confrate mai tînăr, mai apropiat de el decît mine, mi-a explicat că, asemenea tuturor celor care cred în misiunea lor istorică, Traian Băsescu vrea să-l iubeşti fără să-ţi dea ceva în schimb.

Nu m-am pretins sfătuitor al lui Traian Băsescu. Din 2009 şi pînă în 2014 m-a sunat de cîteva ori pentru a-mi da o replică sau pentru a se explica. Sînt convins că n-am fost singurul lider de opinie căruia i s-a întîmplat asta.

N-am scris niciodată elogios despre Traian Băsescu. Nu pentru că n-ar fi meritat, ci pentru că nu-mi stă în fire să scriu de bine despre oamenii vii, mai ales cînd sînt mari şi tari.

După ce-a căzut, am scris și lucruri critice, cum ar fi de exemplu, cele despre supraexpunerea sa mediatică. Niciodată nu l-am înjurat.

De ce scriu aceste rînduri? Pentru că observ, nu fără stupoare, cum ziariştii care-l cîntau pînă mai ieri în chip necondiţionat îl înjură acum pe rupte. Mai toţi aceștia m-au făcut cu ou şi cu oţet cînd îl criticam pe Traian Băsescu atotputernicul.

Nu ştiu cauzele despărţirii lor publice de Traian Băsescu. Unii motivează că i-au schimbat la faţă dosarele DNA făcute familiei lui Traian Băsescu şi Elena Udrea. Alţii motivează că Traian Băsescu i-a dezamăgit prin criticile aduse Codruţei Kovesi, Idolul lor cu fustă şi breton. Nu puţini au ales între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis sau mai nou între Traian Băsescu și Dacian Cioloș, statuia veșnic vie a oamenilor de cultură de azi, de ieri și de mîine.

Deşi aş avea temeiuri să susţin că motivele lor sînt mult mai pămînteşti decît s-ar crede, voi rămîne la ipoteza că Traian Băsescu i-a dezamăgit. Cum adică i-a dezamăgit? Asta înseamnă că n-au fost jurnalişti, ci fătuce amorezate de Traian Băsescu.

Pe mine, de exemplu, Traian Băsescu nu m-a dezamăgit după ce DNA s-a năpustit cu dosare asupra familiei sale. Nu m-a dezamăgit pentru că:

Năpustirea DNA asupra familiei sale n-are nici o legătură cu lupta împotriva corupției. Are legătură cu lichelismul românesc. (Nu întîmplător am precizat românesc. Alte lichelisme sunt mai subtile. Al nostru e lichelism de-a dreptul.) Slugile lui Traian Băsescu, cele care-și tociseră fruntea de atîtea temenele făcute Șefului, vor să rămînă Șefi și sub Noul Stăpîn. Una dintre hachițele lui Klaus Iohannis constă în dărîmarea Statuii Fostului pentru ca pe maidanul rămas gol să joace el table cu amicii. E lesne de observat că ultimele două dosare făcute de DNA vizează campania electorală din 2009. Prin asta, fosta slugă a lui Traian Băsescu, Codruța Kovesi, vrea să intre în grațiile Noului Stăpîn încercînd să arate că al doilea mandat al fostului președinte e nelegitim. Asistăm prin urmare la o răfuială politico- mafiotă sub pretextul Luptei împotriva corupției. Nu l-am considerat niciodată pe Traian Băsescu un soi de Cuviosul Simeon Stîlpnicul, cocoţat nu în vîrful Stîlpului, ci în vîrful Cotrocenilor. Ca toţi oamenii politici, a fost şi este om. Şi om fiind, nu e nici alb, nici negru. E viu colorat de contradicţii. Mi se pare o mizerie morală să atac un om hăituit ca Traian Băsescu. Misiunea ziaristului e de a critica pe cei puternici și de a-i apăra pe cei fără putere. N-am făcut-o niciodată și n-o s-o fac pe Marat al României de azi. Nu mă cred deținătorul adevărului, al cinstei, al civismului, al anticorupției și al patriotismului. Am slăbiciunile și îndoielile mele. De altfel, nici o om nu poate fi fără slăbiciuni și îndoieli. Pînă și Isus s-a îndoit pe cruce. În ultimul timp, prin dosarele deschise Ioanei Băsescu şi lui Vasile Blaga, Codruţa Kovesi şi-a propus să pună la îndoială legitimitatea celui de-al doilea mandat al lui fostului președinte. Rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2009 sînt astfel puse la îndoială în favoarea lui Mircea Geoană. Eu însă, indiferent că s-au folosit sau nu bani negri în campania lui Traian Băsescu, declar aici sub proprie semnătură de istoric: Victoria lui Traian Băsescu în 2009 a fost o necesitate pentru România.

Cum ar fi arătat România dacă învingea Mircea Geoană? Ar fi devenit România unora și nu a tuturor, pentru că Mircea Geoană era prea slab ca să le fie altceva decît slugă. Dacă Traian Băsescu ar fi pierdut, ar fi fost victoria Coaliţiei politico-mediatice anti-Băsescu, cea mai puternică din postdecembrism dar şi cea mai hidoasă. Cum ar fi arătat ţara ajunsă la cheremul lui SOV, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu şi a altora ca ei?

N-am nici o îndoială că Traian Băsescu a făcut, în cei zece ani de mandat, și porcării. Dar ce mare om politic din Istoria României şi a lumii se poate lăuda că n-a făcut? În judecarea marilor oamenilor politici, pornim de la premisa raportului dintre Ce-a făcut bine şi Ce-a făcut rău. Arătăm și ce-au făcut rău. Dar aprecierea de tip istoric se bazează pe ce-au făcut bine.

La fel trebuie să-l judecăm şi pe Traian Băsescu. Sau, mai precis, aşa-l judec eu pe Traian Băsescu. De aceea pot concluziona: EU NU MĂ DEZIC DE TRAIAN BĂSESCU.