Ca istoric m-au preocupat şi mă preocupă enigmele, marile enigme din trecut. De ce-a dizolvat Corneliu Zelea Codreanu Garda în februarie 1938, după instaurarea dictaturii carliste? Cu forţa sa militară, cu simpatia confirmată de succesul înregistrat la alegerile din decembrie 1938, Garda se putea opune în stradă lui Carol al II-lea. Cum de n-a ştiut Mareşalul de Complotul de la Palat, care avea să-l închidă în fişet în după-amiaza lui 23 August? Ce-a fost în capul lui Nicolae Ceauşescu cînd a acceptat să se urce în elicopterul-capcană pregătit de generalul Stănculescu?

Ca istoric al clipei, altfel spus ca ziarist, mă obsedează enigmele care mă provoacă după decembrie 1989. Ce-a urmărit Dumitru Mazilu prin demonstraţia din 12 ianuarie 1990? De ce au venit minerii în 14 iunie 1990 dimineaţa? De ce a renunţat Emil Constantinescu la un nou mandat în 2000? Ştia că va pierde alegerile? Ei şi! Ar fi dat CDR-ului un scor bun la parlamentare. Chiar a fost pe bune intrarea lui C.V. Tudor în turul al doilea al prezidenţialelor din 2000? De ce a dispărut Mona Muscă nu numai din politică, dar şi din viaţa publică? Dar Crin Antonescu? De ce a ieşit Crin Antonescu din politică? Şi de ce l-a adus ca prim-vicepreşedinte al PNL pe cel care avea să-i sape groapa: Klaus Iohannis? Ce-a apucat-o pe Elena Udrea de a decis să candideze la Președinție, sărind peste umbra ei? S-a rupt sau nu Binomul SRI-DNA sau în realitate ne confruntăm cu o mare diversiune, una dintre diversiunile menite a aduce la Putere Partidul Meu al lui Klaus Iohannis?

De ce mă preocupă dezlegarea enigmelor postdecembriste? Răspuns categoric: Pentru că din 1990 şi pînă azi, evenimente cruciale din Istoria ţării nu sînt produsul luptei politice tipice unei democraţii, ci amestecului anticonstituţional şi antidemocratic al Serviciilor Secrete în viaţa politico-ecoomică, în viaţa media şi chiar în viaţa cetăţenilor din România.

După opinia mea, România va ieşi din Evul Mediu al democraţiei de faţadă, din fanariotism la europenism, în clipa în care Serviciile Secrete vor fi întoarse în cazarmă. Cîtă vreme ele fac şi desfac partide, finanţează şi pilotează instituţii de presă, îşi promovează oamenii în guvern şi în fruntea partidelor, obţin bani negri cu nemiluita de la „puşculiţe” pe care tot ele le schimbă cu alte puşculiţe, şantajează judecători, patroni, şefi de ONG-uri, în România nu se va putea vorbi de o democraţie autentică și nici de o autentică îmbunătăţire a vieţii.

Sub acest semn al dezlegării enigmelor provocate de amestecul Serviciilor secrete, am urmărit îndeaproape unul dintre cele mai misterioase evenimente postdecembriste: Prăbuşirea lui Gabriel Oprea.

Din acest punct de vedere scriam pe cristoiublog.ro, luni, 5 septembrie 2016 sub titlulServiciile secrete recunosc că Prăbuşirea lui Gabriel Oprea e opera lor. Nu de alta, dar ele l-au creat!:

„Am mai scris – şi nu ca jurnalist, ci ca scriitor interesat de Căderi – despre prăbuşirea lui Gabriel Oprea. Anul trecut, pe vremea asta, era unul dintre cei mai puternici oameni din România. Acum, nu numai c-a fost dat jos din toate funcţiile, dar şi mai grav – şi neîndoielnic, incorect – e acuzat chiar de uciderea unui om. Spectaculoasa Cădere a lui Gabriel Oprea, după opinia mea, de specialist în Căderi, cea mai huruitoare din anii postdecembrişti, a uluit cu atît mai mult cu cît Gabriel Oprea era un om al Serviciilor secrete ale României. Ascensiunea sa a fost rezultatul unei operaţiuni bine puse la punct. Dar Căderea sa? În mai multe rînduri, am avansat ipoteza că Prăbuşirea lui Gabriel Oprea e tot Opera Serviciilor secrete.”

Scriam aceste lucruri luni, 9 septembrie 2016. Sîntem duminică, 25 septembrie 2016. În cele 16 zile, cîte au trecut de la textul meu, prăbuşirea lui Gabriel Oprea a continuat. Luni, 9 septembrie 2016, Gabriel Oprea mai era senator şi cît de cît onorabil. Acum nu mai e senator şi nici onorabil, ci criminal.

Cînd e vorba de dezlegat enigme nu-mi cruţ energia. Am studiat Rechizitoriul din 10 mai 2016, prin care DNA l-a trimis pe Gabriel Oprea în judecată pentru abuz în serviciu. Mi-am revăzut articolele publicate în vara lui 2015, toate stăpînite de uluirea în faţa mecanismului prin care Gabriel Oprea era umflat pentru a putea fi contracarat lui Victor Ponta. Am revăzut articolul de după Tragedia de la Colectiv, în care-l atacam pe Gabriel Oprea, pentru că vicepremier fiind în noaptea Tragediei, ajuns la faţa locului, s-a grăbit să declare că l-a informat pe Klaus Iohannis, gest în care eu am văzut slugărnicia celui care vrea să se pună bine cu Stăpînul.

Spre deosebire de confraţi, în cei căzuţi eu nu lovesc. Dimpotrivă, deşi i-am atacat cînd erau puternici, eu îi apăr. În ultimul timp am stat de vorbă cu Gabriel Oprea. De mult mai multe ori decît pe vremea cînd era mare și tare. Așa mi s-a întîmplat cu toți atotputernicii postdecembriști. Cîtă vreme erau pe cai mari, roiau în jurul lor lingătorii de funduri aurite. Nu mai aveai loc de ei nici să-i smulgi un interviu atotputernicului. După cădere, lingătorii s-au năpustit spre alte funduri.

De fiecare dată cînd am stat de vorbă cu Gabriel Oprea, am încerca să obţin de la el mărturii (off the record) menite să mă ajute să dezleg enigma prăbușirii sale. N-am reuşit să scot nimic. Chiar şi cînd am fost între patru ochi, a vorbit cu mine ca şi cum ar fi fost în direct la televizor.

Să admitem că tot ce i s-a întîmplat lui Gabriel Oprea pînă la Şedinţa Senatului n-a depins de el, deşi între noi fie vorba, eu, în locul lui, mă apăram, arătîndu-mi colţii. Să nu-mi spuneţi că Gabriel Oprea nu ştie nimic despre Sistemul instituţiilor de forţă, care-l înmormîntează acum! Decizia Senatului de păstrare a imunităţii a fost pentru Gabriel Oprea lovitura de graţie. Dacă Senatul vota începerea urmării penale, Gabriel Oprea rămînea senator. Mult mai important, Gabriel Oprea cîştiga niţică simpatie, una dată de bărbaţi. În locul acestei simpatii, Gabriel Oprea a stîrnit oprobiul opiniei publice.

Totul a depins de el. Numai și numai de el. Senatul ar fi votat în favoarea ridicării imunităţii, dacă Gabriel Oprea mergea la tribună şi cerea colegilor să voteze pentru. Gabriel Oprea nu numai că n-a făcut asta, dar mai mult, s-a milogit prin SMS-uri date publicităţii, să fie protejat de colegii săi. Imediat după vot, mi-am exprimat în scris uluirea faţă de comportamentul lui Gabriel Oprea. În primul dosar, cel al abuzului în serviciu, a cerut senatorilor să-i ridice imunitatea, deşi Rechizitoriul arată că, la ancheta de după ridicare imunităţii, a apelat la Dreptul la tăcere. Dosarul cu uciderea din culpă e infinit mai subţire.

Sîmbătă, Gabriel Oprea a publicat pe Facebook, reluate de toată presa, ceea ce el numeşte informaţii din Dosar care arată că-i nevinovat. Nu mă pronunţ asupra dovezilor, deoarece n-am văzut Dosarul. Fără documente văzute de mine, nu mă pronunț nici ca istoric, nici ca gazetar, asupra unui adevăr. Mă pronunţ, în schimb, asupra lui Gabriel Oprea. Păi dacă el ştia aceste dovezi, de ce dracu’ s-a milogit de senatori să-l apere de un Proces?!

În deschiderea Dovezilor, Gabriel Oprea scrie următoarele:

„Îmi pare rău că acei colegi care au votat în funcţie de ceea ce era în dosar şi nu în funcţie de alte interese sînt astăzi huliţi şi atacaţi. Le mulţumesc pentru corectitudine şi sînt convins că o mare parte din români a înţeles că votul pe care aceştia l-au dat a fost unul drept. Votul nu a fost unul politic, nu a fost nici împotriva justiţiei, nici în favoarea mea, ci pur şi simplu împotriva unei nedreptăţi.”

Gabriel Oprea a fost ministru, vice prim-ministru, lider de partid, ba chiar şi făuritor de partid. E unul dintre politicienii cu o uriaşă experienţă politică postdecembristă. E unul dintre politicienii cu o uriașă exeperiență a lucrăturilor, a loviturilor pe la spate, a diversiunilor. Rîndurile de mai sus ar fi de înțeles dacă ar aparţine Sfintei Paraschiva. Ele aparţin însă unui politician cu mare experienţă. Să nu-şi dea seama acest politician nici acum, după evenimentele petrecute în ultimele zile, că din punct de vedere politic, singurul care contează deoarece votul în Senat e vot politic şi nu vot juridic, votul în favoarea sa a fost un dezastru:

• pentru Senat?
• pentru clasa politică?
• pentru el însuşi?

Nu întîmplător am pus pe locul trei pentru el însuşi. Votul din Senat a fost un dezastru pentru clasa politică, pusă la îndoială de o Maşinărie căreia i-am putea spune Pro-Cioloș. Atît el, Gabriel Oprea, cît şi majoritatea PSD-istă, au lucrat în favoarea lui Dacian Cioloş. Nu întîmplător, vineri, premierul acordă un interviu în care atacă clasa politică. Nu întîmplător, tot vineri, Klaus Iohannis atacă și el clasa politică.

Enigma Gabriel Oprea depășeşte întrebarea De ce s-a prăbuşit Gabriel Oprea?, pentru a ajunge la întrebarea: Gabriel Oprea le face conştient sau e manipulat?