Un desenator român, la curtea regelui Ștrumf

Un desenator român, la curtea regelui Ștrumf

România a fost reprezentată la Festivalul de Bandă Desenată de la Bruxelles de Mihai. Ionuț Grăjdeanu. Acolo, autorul de benzi desenate a prezentat tuturor participanților istorii cu daci și cu Zamolxe, dar și alte subiecte interesante.

După închiderea Festivalului de bandă desenată din capitala Belgiei, autorul BD, Mihai I. Grăjdeanu a oferit Muzeului Benzii Desenate din Bruxelles, cel mai vechi muzeu de gen din Europa, două din lucrările sale: „Legenda lui Zalmoxis” în limba engleză (lansat în cadrul festivalului) și „Tata Moșu - o poveste interbelică” în limba engleză (roman grafic realizat după un scenariu de dr. Adrian Majuru, editat de Muzeul Municipiului București). Aceste benzi desenate se vor regăsi de-acum în secțiunea BD - România, în biblioteca Muzeului Benzii Desenate din Bruxelles.

„Întilnirea cu cu directorul adjunct al Muzeului Benzii Desenate din Bruxelles, doamna Tine Anthoni, care se ocupă și de departamentul de educație, a fost un moment inedit în cadrul experienței mele belgiene! După un tur al muzeului, am fost invitat în arhiva și biblioteca instituției unde mi s-a oferit posibilitatea să adaug două din lucrările mele în colecția internațională a muzeului. Muzeul în sine este o adevarată lecție de bandă desenată. Orice vizitator care vine aici, indiferent că are sau nu cunoștințe în domeniu, pleacă acasă cu o înțelegere mai aprofundată a acestei arte. Iar partea cea mai frumoasă este întâlnirea cu două dintre cele mai îndrăgite personaje belgiene: Tin Tin și Ștrumfii, despre care poți afla totul, de la primele desene în original ale autorilor și până la ultimele producții hollywoodiene. Pentru un autor de bandă desenată, vizita la acest muzeu nu face decât să-i mărească orizontul BD”, ne-a spus Mihai Ionuț Grăjdeanu.

Așa cum vă spuneam cu ocazia unui alt articol despre participarea României la acest festival de la Bruxelles, belgienii sunt foarte atașați de personajele lor din benzile desenate. Faptul că există un muzeu al benzii desenate e o probă mai mutl decât grăitoare. Dar Ștrumfii, de exemplu, nu sunt doar în filme, la muzeu, în cărți. Cine are chef să ronțăie ...un ștrumf poate cumpăra niște ciocolată!

 

Ne puteți urmări și pe Google News