Adrian Daniel Matei a decedat din cauza unei lovituri puternice primite în cap, la finalul „Unicului Derby”. Tânărul în vârstă de 18 ani era fanul echipei „roș-albe” și a intrat într-un conflict cu un suporter al „roș-albaștrilor”.
Rivalitatea dintre suporterii steliști și dinamoviști, înțeleasă prost de foarte multe ori, a făcut o victimă. Adrian Daniel Matei (18 ani) a decedat miercuri seară, la spitalul „Sfântul Pantelimon”, acolo unde s-a aflat internat, în comă, începând de sâmbătă seara.
A încercat să aplaneze un conflict
Evenimentele care au dus la dispariția unui om sunt cutremurătoare. Adrian se îndrepta către casă, alături de un prieten, la finalul meciului Steaua - Dinamo (scor 1-1), disputat sâmbătă, 20 august. În zona Titan, puștii au văzut cum un fan al celor de la Dinamo, care purta însemnele echipei favorite, era agresat, foarte probabil, de un susținător al Stelei. Matei a intervenit pentru a potoli spiritele, dar a devenit la rându-i o victimă. Conform spuselor prietenului său, Adrian a fost lovit în cap cu o sticlă.
„L-a întrebat de ce umblă cu fularul lui Dinamo”
„Băiatul pe care l-am salvat mi-a zis că a văzut cum prietenul meu a fost lovit cu o sticlă de cineva. Am mers și l-am luat pe Adrian, din stradă, după care am sunat la Salvare și la Poliție. După ce am ajuns la spital, băiatul pe care l-am salvat mi-a povestit că agresorul l-a întrebat de ce umblă cu fularul cu Dinamo pe stradă și dacă nu consideră că e periculos” a povestit pentru digisport.ro, Alexandru, prietenul lui Adrian, care s-a aflat alături de acesta în timpul tristelor evenimente.
Medicii de la IML au efectuat autopsia tânărului și au stabilit că Adrian Daniel Matei a suferit un traumatism cranio-cerebral. Poliția a demarat o anchetă și încearcă să stabilească identitatea celui care a provocat tragedia. Clubul Dinamo a anunțat că va ajuta financiar familia celui dispărut.