Pe 25 august s-au născut Ivan cel Groaznic, Leonard Bernstein, Sean Connery, Claudia Schiffer, Nikolaus Lenau, Lucia Sturdza Bulandra, Sebastian Papaiani, Camil Baltazar.
Sființișorii de serviciu și nimic bun de semnalat.
Tradiţional, în ”Kalendar”, pe 25 august, sunt Vârtolomeii. Din ziua aceasta începând, cucul nu mai cântă. „Findcă-i vorba de „întoarcere” şi numele Vârtolomei aduce aminte de (în)vârtire, poporul zice: se „suce” ziua, ca puiul în găoace, dă ziua înapoi şi creşte noaptea.” (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, 2001, pagina 379.)
În vechime şi până prin preajma războiului, ziua se ţinea cu stricteţe evitându-se tot ce se învârtea, oscila sau avea mişcare circulară. Până şi mămăliga nu se făcea, pentru că trebuia să fie învârtită cu făcăleţul. Nerespectarea interdicţiilor atrăgea represalii foarte neplăcute – erai „ameţit” şi „dus cu capul”.
Buni observatori ai naturii, excelenţi cititori în stele, agatârșii, geto-dacii şi mai târziu românii, au constatat că marea navă cosmică pe care suntem îmbarcaţi cu toţii, Terra, nu are o viteză constantă, ci viteza oscilează, se „întoarce”. În medie, în spaţiu, ne deplasăm cu viteză teribilă de 38 de kilometri pe... secundă. Numai Dumnezeu ştie unde mergem!
Iarăși m-ați mustrat că ieri nu am scris despre cărțile mele! Iată, astăzi iau două cărți din bibliotecă. Una broșată, într-o ediție ieftină, dar foarte prețioasă prin conținut. ”The Dragons of Eden” a faimosului Carl Sagan. Ediția datorată editurii ”Coronet Books” este din anul 1978 și are 263 de pagini, format ”livre de poche”. Nu știu dacă s-a tradus în limba română, ar fi trebuit, pentru că nu am citit multe cărți ca aceasta. Nu vă spun despre și cum tratează subiectul, dar vă spun părerea lui Isaac Asimov, alt evreu de geniu: ”Never have I read anything on the subject of human intelligence as fascinatintg and as charming”.
A doua carte este manualul meu de astrologie. Am mai vorbit despre el. În anul 1983 mi-a fost recomandat în bibliografia obligatorie de citit, la Madrasse Omar Khayyam. ”The Complet Astrologer” o carte frumoasă, cu multă grafică, format mare, medium quarto, de 256 de pagini, scrisă de Derek și Julia Parker. A apărut în anul 1971 la editura britanică ”Mitchell Beazley London”. Un manual inspirat, făcut cu cap, pedagogic, care dă baza pentru studiul astrologiei.
Câte cărți despre astrologie am? Vreo șase sute, nu mai mult de șapte sute. Nu vă speriați, nu toate sunt importante, unele sunt ridicole, sunt scrise de tagma celor care au făcut astrologia de râs. Cei cu ascendentul mai important decât zodia, sau cu a treisprezecea zodie. Vreo două rafturi de biblioteca mea, vreo cincizeci de volume, da, sunt ceea ce contează în astrologie. Restul, sunt împachetate, stau în magazie.
Da, vă înțeleg, dragii mei lupi, padawani și hobbiți! Seismul din Italia a avut replici în inimile noastre aici, în România. Și mă tem că replicile seismice din Italia vor avea efecte negative asupra sănătății construcțiilor de acolo. Știu eu ce știu. Se repetă istoria de acum două mii de ani, când evenimentele de la Roma aveau ecou până în Dacia Felix. La fel ca domniile voastre am la Roma, în Toscana și în Veneția și Florența rude de sânge și prieteni buni. Numai un singur prieten a fost dat dispărut, dar, din fericire nu i s-a întâmplat nimic rău. Pierduse mobilul în timpul când încerca, împreună cu alții să elibereze drumul de dărâmături. Este inginer constructor. Nu am încă toate datele, dar ziua de 24 august este malefică pentru peninsulă. În anul 79 a erupt Vezuviul distrugând frumosul oraș Pompei și ucigând mii de oameni. Multe alte evenimente negative s-au petrecut pe 24 august, culminând cu atacul sinucigaș al cavaleriei de Savoia în WW2, ultimul gest superb al unor oameni curajoși și iată, acum, cu seismul din 24 august.
Nu vă fie frică, a fost un cutremur de suprafață, urmat de multe replici. Nu are nicio legătură cu seismele de adâncime din Vrancea. Dar, să nu vă fie frică. Am trecut prin mai multe cutremure mari, în țară, în Asia și în Japonia. Și unul în deșert, la observatorul astrologic Nur-e-Dasht. Nimic nu se compară cu spectacolul și sunetul unui cutremur de peste 8 grade Richter, în deșert!
Este bine să știți regulile de supraviețuire, să vă faceți provizii și să aveți trusă de prim ajutor, este bine pentru moral, dar ascultați-mă, în timpul cutremurului sunteți în Mâna Domnului, nimeni din cei pe care îi cunosc nu s-au ghemuit, sau s-au adăpostit lângă o mobilă rezistentă. Dacă așa a fost destinul lor, au scăpat din blocuri de zece etaje făcute praf, movile de moloz, fără nicio zgâiertură, doar speriați de moarte.
Nu am toate datele, le aștept pe cele de la USGS și EMSC și analiza prietenilor mei din Mauna Kee. Bun, am primit avertizarea lor în timp real, dar urmează rapoartele de constatare. Probabil că o să fie o anchetă guvernamentală, este inadmisibil ca la un seism de numai 6,1 grade pe Richter, după EMSC, să fie atâta distrugeri și atâtea victime. Probabil că seismul a fost vertical, care a degradat mortal construcțiile italiene vechi din cărămidă, unele fără structuri de rezistență. Știți ce face un cutremur? Îmbătrânește rapid construcțiile, pe unele până la pierderea integrității.
Ascultați ce vă spun, nu vă fie frică! Ar trebui să fim și noi mai înțelepți, mai profunzi, cum sunt cutremurele noastre din Vrancea. Am eu o teorie cu popoarele care s-au format pe arii seismice, parcă v-am spus-o altădată. Și aici revin la celebrul și superinteligentul Carl Sagan, onorat și premiat pentru deșteptăciunea lui. După ce am terminat de citit, acum patruzeci de ani, cartea lui, nu mi-am putut reține un zâmbet disprețuitor. La ce i-a servit inteligența, dacă nu a avut imaginația și înțelepciunea ca să-L descopere pe Dumnezeu?
Nu vă fie frică, mâine este, în definitiv, o altă zi!
BERBEC Ai energie cât o supernovă, dar nu te mai complica inutil, atâta timp cât drumul cel mai scurt între două puncte e linia dreaptă! Sau, plierea spaţiului, nu te deplasa, nu pleca la drum lung! Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai. Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, atăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme este la îndemâna ta. Concentrează-te şi poți reuşi!
TAUR Regreţi, dar nu te poţi abţine, în cel mai bun caz de la dulciuri și înghețată. Evită excesele de orice natură şi continuă pe drumul tău strategic. Încet, durabil, câte un pas, odată! Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie de afaceri, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu. Mai ales dacă este o problemă de sănătate, medicală, sau de dietă. Concepţia nativilor din Taur, zodia proprietăţilor, despre bunuri şi bani suferă astăzi o modificare minoră. Urmare unor informaţii din presă! GEMENI Eşti obligat să joci cu ce cărţi ai! Nu e o situaţie precară, dar fii inspirat şi poţi să ai succes. Jocul dragostei şi al întâmplării - vorbeşti bine, spui ce trebuie - poţi să câştigi! La serviciu, sau unde activezi, ai o opinie corectă despre un coleg. Care coleg, la rândul său îţi va fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă. Se deschide o posibilitate, o oportunitate, care pote deveni profitabilă numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar.
RAC Zi în care te implici în rezolvarea unor probleme urgente, la serviciu, sau în vacanță. Implică-te personal, dar trebuie să ceri şi ajutor pentru că soluţiile unor probleme cer cooperare. „Mitocanul are câinele cel mai fioros” – spune un proverb chinez, sau vietnamez, în orice caz, din Orientul Îndepărtat. Astazi trebuie sa te fereşti de un mitocan prost, aşa ca fii foarte precaut. Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii, sau să judeci cinic pe oricine
LEU Instinctul, intuiţia şi experienţa profesională te ajută să găseşti soluţii potrivite pentru situaţiile diverse de azi. Nu te gândi mult, nu este vorba de cine ştie ce inginerii, e simplu! Ziua de azi se desfasoara cu viteza pe repede inainte, dar tu nu trebuie sa pierzi din vedere niste amanunte si atitudini care iti pot folosi. Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film, sau o carte buna, iţi pot schimba în bine starea psihica! În a doua parte a zilei primeşti unele informaţii care te pot avantaja. Eşti un pic cam zdruncinat şi în criză de timp, dar, recunoaşte, lucrurile aceste te motivează şi te dinamizează.
FECIOARĂ Reacţiile tale de astăzi sunt prea ascuţite, prea directe. Nu suporţi să fii contrazis! Poate că este ziua ta de naştere şi micul capriciu trece neobservat. Dar dacă nu este, negociază! Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Pe seară, realizezi că eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă. Ai un prilej si nu trebuie sa-l ratezi. Nu vorbi mult, decat dacă spui cu adevarat lucruri interesante. Nu te împopoţona cu obiecte prea scumpe. Acestea sunt proteze, care suplinesc lipsa de originalitate. Oamenii cu adevărat importanţi nu poartă „accesorii”. Sunt suficient de valoroşi.
BALANŢĂ Uneori nu eşti înţeles, corect, de cei din jur şi astăzi e una dintre zilele acelea. Eşti tainic, misterios, pentru că te simţi nesigur şi nu vrei să fii descifrat uşor. E o soluție și asta… Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neincredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti! Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc o sa ajungi unde iti doreai. Dar trebuie să-ţi faci un plan, o strategie, pentru Numele Lui Dumnezeu ! Nu mai aştepta să trecă timpul, nu te mai mulţumi cu frimituri. Începe chiar de astăzi!
SCORPION Baţi în retragere în faţa frontului comun al celor dragi. Poate că e adevărat că nu le dedici suficient timp? Chiar dacă eşti foarte ocupat astăzi, răsfață pe cei dragi, oameni și animăluțe! Nimeni nu-ţi vrea raul, iar duşmanii sunt plecati. Analizeaza bine şi vei vedea ca este o situatie obiectiva. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce trebuia să fie şi ceea ce este în prezent. Ziua de astăzi îţi este favorabilă!
SĂGETĂTOR Este gălăgie şi dezordine în jurul tău? Nu are nicio importanţă, pentru că astăzi te bucuri de o bună concentrare şi poţi să lucrezi fără să fii deranjat de bruiajul social, de zgomot. Semn mare de evenimente ciudate, care parcă vin din întuneric. Sau de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura parerilor de rau se adună în inimă. Evită perioada aceasta de timp, mai ales în cursul dimineţii, să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante.
CAPRICORN Nu te teme de virajele pe care ţi le impune astăzi destinul. Aşa este drumul spre înălţimi, cu serpentine şi curbe strânse! Dacă ţinteşti sus, trebuie să poţi îndura rigorile ambiţiei! Trebuie să faci o triere a informaţiilor şi a persoanelor de unde provin aceste date. Deciziile greşite se bazează pe date false. Iar tu nu-ţi doreşti să greşeşti. Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Acum, aici, imediat! Banii adevăraţi se fac în timp, iar averile solide în generaţii. Banii făcuţi uşor, se duc uşor. Asta este toată filozofia financiară! VĂRSĂTOR Eşti harnic şi motivat, iar conjunctura indică succes! Drumul bun, este cel cunoscut, nu te rătăci în necunoscut. Nu te băga în problemele altora, decât dacă ți se cere, insistent, ajutorul! Bineînţeles că eşti frustrat. Frustrarea asta te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente delicioase care formează starea de bine. Şi care momente plăcute se găsesc şi astăzi, numai că trebuie să le vezi. Vrei, nu vrei, trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi fericirea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale, doar Venus se uită frumos la zodia ta!
PEŞTI Spui mereu că nu-ţi plac încurcăturile, dar azi eşti pe cale să le provoci, din greșeală! În domeniul sentimental, cu siguranţă! Profesional, situaţia e tot cea pe care o ştii, nu exagera. În perioada zilei de astăzi ai mai multe ocazii să câştigi bani, riscând moderat. Norocul este de partea ta. Nu trebuie să faci cheltuieli pentru bunuri de folosinţă îndelungată pentru că se vor dovedi, mai târziu, păguboase. Sănătatea este bine aspectată, la fel şi amorul. Nu sunt domenii cu o mare influenţă negativă în perioada menţionată. Există o anumită tensiune în perioada în cauză, dar este doar una potenţială, fără posibil focus în timpul luat în considerare.