Istoria ultimului oraş-port liber din Europa (FOTO)

Istoria ultimului oraş-port liber din Europa (FOTO)

Trieste este cel mai estic oraş italian, port la Adriatica, situat în golful cu acelaşi nume, pe o fâşie îngustă de câţiva kilometri de-a lungul ţărmului, înconjurată de teritoriul Sloveniei. Cu doar vreo 200.000 de locuitori, Trieste este capitala celei mai mici provincii italiene, Trieste şi a regiunii autonome cu statut special Friuli Venezia Giulia.

Oraşul are o istorie veche de 5000 de ani. A fost o colonie romană, pe nume Tergeste, în vremea lui Julius Caesar, a avut o perioadă înfloritoare în epoca bizantină, a făcut parte din regatul francilor, după care, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, la sfârşitul secolului al XIV-lea, cetăţenii oraşului au făcut o petiţie să devină supuşi ai lui Leopold al III-lea de Habsburg.

A urmat apoi o lungă perioadă de înflorire a oraşului, mult timp singurul port al Imperiului Austro-Ungar. Deşi a făcut parte din acesta până după primul război mondial, deci mai bine de cinci secole, Trieste şi-a păstrat mereu caracterul italian. Din 1920, Trieste intră în componenţa regatului Italiei, împreună cu alte teritorii de pe coasta de est a Adriaticii, printre care şi Istria.

Divizat în două după al II-lea Război Mondial

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, după scurte perioade de ocupaţie germană şi comunistă iugoslavă, în 1947 regiunea Trieste devine teritoriu independent, sub protecţia Naţiunilor Unite, divizat în două zone: zona A, actuala regiune italiană Trieste, administrată de trupele anglo-americane şi zona B, administrată de Iugoslavia. Acest statut a durat până în 1954, când cele două zone au fost integrate în Italia, respectiv Iugoslavia (jumătate din zona B în Slovenia şi jumătate în Croaţia). Această situaţie a fost rezolvată juridic abia în 1975, printr-un tratat semnat de Italia şi Iugoslavia.

Primul refugiu sigur pentru refugiaţii din timpul Cortinei de Fier

Pentru cei mai în vârstă, numele oraşului are rezonanţe aparte. De ce? Pentru că în vremea comunismului şi a războiului rece, Trieste era, pentru români şi nu numai, primul oraş de dincolo de cortina de fier, unde ajungeau cei îndrăzneţi sau nebuni, care după trecerea Dunării şi traversarea Iugoslaviei, luau calea libertăţii. La Trieste era un celebru lagăr de refugiaţi din ţările comuniste, unde aceştia era triaţi şi aşteptau aprobarea să plece mai departe. Acum, Trieste e considerat doar un oraş de tranzit spre alte oraşe italiene, mai mari şi mai cunoscute.

Deşi a fost şi este parte integrantă a Italiei, oraşul Trieste are un statut special, în sensul că are o anumită autonomie în gestionarea şi taxarea mărfurilor care tranzitează portul. Este, practice, ultimul porto-franco veritabil al Europei. La ultimul recensământ, din 2004, avea 207.000 de locuitori.