Actualitate
Un român a fost ucis iar alţi doi au fost răniţi într-o altercaţie la Napoli
- Dodo Romniceanu
- 14 august 2016, 15:41
Un cetățean român în vârstă de 37 de ani a fost înjunghiat mortal și alți doi au fost răniți în urma unei altercații care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o tabără de romi din orașul Napoli, în sudul Italiei, transmite duminică agenția de presă italiană ANSA.
Bărbatul care a decedat a fost agresat de trei persoane de etnie romă care au fugit. Potrivit carabinierilor, bărbatul a avut o discuție aprinsă cu câțiva conaționali. Ulterior, carabinierii au descoperit un cuțit de bucătărie cu urme de sânge. În timpul altercației, alți doi cetățeni români, de 18 și 36 de ani, au fost răniți.
Tabăra de romi Virginia Wolf este situată în cartierul Ponticelli din Napoli. (sursa: Agerpres)
Recomandările noastre