Viziunea şocantă a RIVALEI lui MERKEL: MIGRANŢII VOR FI DEPORTAŢI ÎN INSULE
- Dodo Romniceanu
- 14 august 2016, 09:14
Lidera Alternativei pentru Germania (AfD), formaţiunea politică de dreapta, declară că solicitanţii de azil care nu îndeplinesc criteriile de a rămâne pe teritoriul Germaniei ar trebui deportaţi în insule, la mare distanţă de Europa.
Frauke Petry a declarat pentru cotidianul german Bild că oficiul pentru refugiaţi ar trebui transformat într-un birou pentru migranţi iar insulele îndepărtate (precum Nauru sau Manus, folosite deja de Australia pentru “găzduirea” solicitanţilor de azil) ar fi o alternativă minunată pentru migranţii de pe teritoriul Europei, transmite BBS News.
Viziunea şi declaraţiile liderei AfD nu ar trebui ignorată în condiţiile în care formaţiunea eurosceptică pe care o conduce – cu o platformă antimigraţionistă deosebit de vehementă – a ajuns a treia în preferinţele electoratului german, după cele două partide care formează actuala coaliţie din fruntea Germaniei.
“Migranţii ilegali sau cei cărora le sunt respinse solicitările de azil vor fi cazaţi în două insule aflate sub protecţia Naţiunilor Unite”, a declarat Petry fără a nominaliza insulele respective, dar lăsând să se înţeleagă că ar fi vorba despre Nauru şi Manus, aflate la 14.000 kilometri, respectiv, 13.200 km distanţă de Germania.
Instituţia care înregistrează refugiaţii sirieni şi migranţii ajunşi în Germania, pe parcursul anului trecut, pare în acest moment depăşită de cele peste 1,1 milioane de cereri de azil. Lidera AfD mai spune că Biroul pentru Refugiaţi şi Migranţi trebuie transformat rapid într-un birou pentru imigraţie “care să se asigure că toţi migranţii ilegali părăsesc teritoriul Germaniei cât mai curând posibil”.