Crin Antonescu, rugat de PNL să revină în politică

Crin Antonescu, rugat de PNL să revină în politică

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu , a dezvăluit ieri că mai mulți liberali i-au propus să revină în politică. Antonescu le-a refuzat categoric ofertele pentru că nu este interesat absolut deloc de acest scenariu, a spus ieri liberalul, potrivit DCNews.ro.

 

Antonescu nu a uitat să le transmită co-preşedinţilor PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, o serie de sfaturi, aceştia fiind îndemnaţi să întărească partidul şi să maximizeze oferta electorală pentru a câştiga legislativele şi pentru a accede la guvernare.

Cine se teme de revenirea fostului șef al liberalilor

Întrebat dacă îi este cuiva teamă de o eventuală întoarcerea a sa în viaţa politică, Antonescu a negat. „Nu, în orice caz, în PNL, toți colegii pe care-i cunosc, inclusiv conducerea partidului, sunt convins că ar privi cu ochi buni acest lucru și decizia îmi aparține în exclusivitate. Dar nici înăuntrul partidului, nici în afară nu cred că s-ar pune problema că i-ar fi cuiva frică”, a apreciat el.

Totodată, Antonescu a dezvăluit că mai mulţi liberali i-au cerut să revină în politică, dar că au existat simple discuţii, nu tratative.

„Această discuție s-a purtat cu mulți colegi, dar nu sub aspectul unei negocieri (...) Un partid are nevoie întotdeauna (de oameni- n. red.), niciodată nu sunt prea mulți cei pe care-i are, dar o discuție în sensul unei negocieri nu a existat niciodată și nici nu e cazul să existe (…) De vreme ce eu am anunțat foarte clar că nu mai doresc să candidez nici măcar pentru Parlament, nu se pune problema unei poziții politice, atât timp cât eu am anunțat că mă retrag din viața politică”, a precizat fostul preşedinte liberal.

Sfaturi pentru șefii PNL

Întrebat ce aşteptări are de la PNL în viitorul apropiat, în condiţiile în care alegerile parlamentare bat la uşă, Crin Antonescu a răspuns: „Ceea ce ar fi bine să facă PNL este să se întărească, să-și maximizeze oferta electorală, prestația politică, să câștige alegerile și să guverneze bine România. Asta mi-aș dori să se întâmple.”