Măsură EXTREMĂ luată de fostul şef ANAF, Gelu Diaconu

Măsură EXTREMĂ luată de fostul şef ANAF, Gelu Diaconu

Fostul şef al Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, trimis în judecată de DNA, a publicat pe site-ul personal extrase din rechizitoriu şi declaraţia sa de la DNA, sub titlul "Cum mi s-a fabricat dosarul de inculpat (Partea I)". Fostul şef al ANAF promite să demonteze în fiecare zi acuzaţiile procurorilor.

"Astazi, in prima parte, va pun la dispozitie paginile din rechizitoriul halucinant care privesc pretinsele mele fapte in opinia autorilor dosarului precum si declaratia mea de inculpat. De maine incolo, voi demonta acuzatiile DNA care oricum NU ARE NICI O PROBA IMPOTRIVA MEA pentru simplu fapt ca pretinsele ilegalitati nu s-au petrecut in realitate. Voi demonta, pe rand, enunturile, afirmatiile, rapoartele de constatare ale specialistului DNA etc, unele de-a dreptul caraghioase. Dupa ce de cateva zile studiez cate 10-12 ore pe zi acest dosar (si o voi face pana cand il voi invata pe de rost!) la care nu am avut acces pana la inaintarea in instanta, pentru ca nici nu mi-a trecut prin cap ca nu se vor lamuri lucrurile in faza urmaririi penale (de asta nici nu am avut avocat), mai afirm o data public si mai raspicat: in acest caz nu este vorba numai despre incompetenta…este vorba de mult mai mult. Si aceasta v-o spune si va v-a demonstra-o un om care nu a venit la sefia ANAF de la lipit afise!!!", spune acesta pe site-ul personal.

ACUZAŢIILE DNA:

Departamentul Naţional Anticorupţie l-a trimis în judecată pe fostul şef al Fiscului, Gelu Diaconu, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu. În perioada 2011-2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 216.502 lei, deputatului Mădălin Voicu („plăți drepturi de autor”) și a asigurat un salariu în sumă totală de 194.241 lei soției acestuia, inculpata Olteanu Carmen (fără nicio contraprestație), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociația Partida Romilor. Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor „Pro Europa”.

De asemenea, în același context, ca urmare a demersurilor inițiate de deputatul Păun Nicolae și mijlocite de deputatul Mădălin Voicu, președintele A.N.A.F. Diaconu Gelu - Ștefan, împreună cu vicepreședintele A.N.A.F., Gogancea-Vătășoiu Mihai au emis, cu încălcarea dispozițiilor legale, circularele nr. 10/07.01.2015 și A-PRS1391/08.05.2015. Scopul acestor circulare era scutirea persoanelor angajate prin convenții civile la Asociația Partida Romilor și notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2012, de la plata acelor contribuții. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligație de plată.

Astfel, s-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare/stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuțiilor, în cazul deciziilor deja comunicate.

Aceste acțiuni au produs, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat (aferent neîncasării contribuțiilor sociale) iar pe de alta parte un folos patrimonial în beneficiul Asociației Partida Romilor „Pro Europa”.

Ne puteți urmări și pe Google News