SCANDALOS. Au plecat în străinătate pe burse Erasmus+ și au aflat că trebuie să suporte ei toate cheltuielile
- Georgeta Petrovici
- 15 iulie 2016, 13:30
Un număr de 15 studenți de la Universitatea Politehnica din Timișoara sunt puși într-o situație dificilă de către instituția de învățământ. Ai au aplicat pentru burse Erasmus+, prin care pot face, peste vară, practică (neplătită) în companii din străinătate, dar au aflat că nu vor primii banii decât la toamnă.
”Ma numesc Lavinia Mateș, scriu în numele a 15 studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) care au accesat fondurile Erasmus+ pentru practicile de vară în straănătate, perioada 15 iulie -15 septembrie 2016. Oficial, am fost informați în luna iunie de către universitate că am fost acceptați pe listele Erasmus+ și că banii îi vom primi la începutul perioadei de mobilitate, 15 - 22 iulie 2016. În decursul zilei de ieri, 13 iulie, cu două zile înainte de începerea mobilității, am aflat întâmplător, prin intermediul unui student, că fondurile nu vor ajunge la noi mai devreme de lunile septembrie - octombrie 2016, o dată inexactă”, a transmis studenta Facultății de Arhitectură.
Este vorba de 1.120 de euro, sumă ce reprezintă 80% din valoarea cheltuielilor pe durata mobilității. Tinerii au plecat, mare parte în Italia, la birouri de arhitectură pe cheltuiala lor, plătind bilete de avion și antamând apartamente unde urmau să locuiască cu chirie până în toamnă. ”dacă am fi știut de la început să nu primim banii decât la finalul programului de mobilitate, nu am fi aplicat, pentur că nu ne permitem să stăm în Italia trei luni pe banii noștri”, mai spune purtătoarea de cuvânt a studenților.
Rectorul UPT, Viorel Șerban, a declarat pentru EVZ că nu are ștință de această problemă.El a spus că se aștepta ca studenții să îl contacteze direct și să nu facă apel la presă. Dincolo de acest aspect, a explicat care e ”circuitul” banilor. ”Domnii studenți trebuiau săs e adreseze ierarhic; dacă nu erau lămuriți la Relații Internaționale, trebuiau să îmi scrie mie. Banii aceștia vin de la Ministerul Educației. Se alocă pe baza unor criterii de performanță și se transmit ulterior, uneori, defalcat. Dacaă nu vin la timp eu, în calitate de rector, pot să mai intervin și să cer efectuarea unor plăți din resursele universității, până la intrarea banilor de la minister”.