Premieră în educație! Evaluarea Națională poate ajunge pe masa judecătorilor. Cei dezavantajați la contestații solicită despăgubiri uriașe

Premieră în educație! Evaluarea Națională poate ajunge pe masa judecătorilor. Cei dezavantajați la contestații solicită despăgubiri uriașe

Niciun an fără scandal după examenele naționale. Noul ministru al Educației, Mircea Dumitru, se confruntă cu primele probleme din Ministerul Educației

Evaluarea Națională din acest an a stârnit zeci de mii de reacții negative din partea părinților și elevilor nemulțumiți de organizarea și subiectele de la primul examen important.

Problemele au început să apară imediat după susținerea examenului la matematică, acolo unde unul dintre subiecte, o diagramă, ar fi putut fi interpretată în cel puțin două moduri, după cum susțin profesorii și elevii. Peste 39.500 persoane au semnat o petiție online prin care au cerut ca profesorii corectori să țină cont de ambele rezolvări posibile. În replică, Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) a transmis că „exercițiul a fost formulat clar și fără ambiguități, suportând un singur răspuns corect” și a respins astfel o posibilă modificare a baremului de corectare.

Contestațiile, un subiect controversat

În ceea ce privește contestațiile, rezolvarea acestora se desfășoară conform unei metodologii care i-ar putea dezavantaja pe elevii care luptă pentru fiecare sutime, ca să prindă loc în liceul dorit. În prezent, în art.24 din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, se precizează că diferențele mai mici de 0,50 de sutimi, între nota inițială și cea obținută după contestație, nu se păstrează.

Metodologia de rezolvare a contestațiilor a fost aprobată în 2010, de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, prin Ordinul 4801/2010. În acești șase ani, pe la cârma Ministerului au mai trecut încă opt miniștri, dar niciunul dintre ei nu s-a ocupat de problema recorectării lucrărilor la examene.

Părinții amenință cu tribunalul

Pentru admiterea în licee, mai ales la cele de top, departajarea între elevi buni se face la limită. După admitere, liceele elitiste fac o nouă selecție între elevi cei mai buni, organizând clase intensive pentru primii admiși.

În art.24 din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII- a, se precizează că diferențele mai mici de 0,50 de sutimi, între nota inițială și cea obținută după contestație, nu se păstrează.

Părinții ai căror copii au obținut diferențe de note după rezolvarea contestațiilor, dar care nu s-au păstrat, sunt gata să acționeze pe cale legală Ministerul Educației. „Nu le poți explica celor mici o nedreptate. Șansele lor sunt reduse drastic, chiar dacă dreptatea e de partea lor. Cei cu medii mari au muncit enorm, nu trebuie transformați în victimele unui sistem. Nu e posibil ca un copil care ia o notă inițială de 9.15 să rămână cu aceeași notă, chiar dacă după contestații ia 9,55, spre exemplu. Această metodologie îi dezavantajează, vorbim despre discriminare și despre îngrădirea accesului liber la educație. Sper într-o rezolvare rapidă, motiv pentru care am apelat la justiție, dacă nu se rezolvă pentru această generație, măcar pentru următoarele”, povestește mama unei eleve din București.

Ce spune avocatul

Avocatul Tudor Dobrescu confirmă cele spuse de părinți. El este de părere că actele Ministerului Educației sunt redactate fără respectarea anumitor prevederi legale: „Nu este normal ca un copil să suporte neatenția unor profesori și o întocmire defectuoasă a unor acte ale Ministerului. Vă pot da și un exemplu - Ordinul 5081/2015, prin care se aprobă această metodologie, nu ține cont de OG 137/2000, printre altele. Astfel, pot apărea situații discriminatorii între candiații la acest examen. De Evaluarea națională depinde viitorul elevului, iar un elev dezavantajat la acest examen ar putea resimți efectele pe termen lung și să nu-și atingă obiectivele profesionale.”

Despăgubiri de 500.000 de euro

Referitor la primele acțiuni, avocatul consideră că dacă nu există celeritate în rezolvarea acestei spețe, părinții vor putea primi despăgubiri de sute de mii de euro: „În primă fază ne vom adresa Ministerului Educației, Inspectoratului General al Municipiului București și Comisiei de contestații, printro plângere prealabilă. În cazul unui răspuns nefavorabil, continuăm demersurile în instanță. Vom cere anularea Ordinului de ministru prin care se aprobă metodologia de organizare a examenului. De asemenea vom cere și despăgubiri de până la 500.000 de euro, pentru că acest act produce prejudicii elevilor și părinților acestora”.

Număr mare de contestații

De remarcat că în acest an au fost depuse 21.277 de contestații. Dintre acestea, 11.935 au vizat lucrări la Limba și literatura română, 392 la Limba și literatura maternă și 8.900 la matematică.