Preşedintele Klaus Iohannis a obţinut consensul principalelor forţe politice pentru elaborarea unui proiect de ţară.
Prezent, marţi, la lansarea strategiei cabinetului Cioloş „România competitivă”, şeful statului a cerut guvernului ca strategia de dezvoltare să vizeze nu doar dimensiunea economică, dar şi priorităţile României în actualul context european. Potrivit viziunii sale, proiectul de ţară trebuie să aibă în vedere un model de dezvoltare economică sustenabilă, o guvernare responsabilă, decuplarea clientelei de la banul public prin eliminarea corupţiei şi reducerea birocraţiei.
De-a lungul ultimilor douăzeci de ani, România a avut planuri peste planuri, proiecte peste proiecte şi strategii peste strategii, care au fost repede date uitării după elaborarea şi asumarea lor. Ceea ce l-a făcut pe sociologul Barbu Mateescu să scrie pe facebook, după evenimentul de marţi: „Un bun proiect de țară ar fi să găsim un loc unde să punem milioanele de pagini A4 conținând toate proiectele de țară concepute din 1996 și până acum”.
De exemplu, în 2009 preşedintele Traian Băsescu a reuşit să obţină consensul şi semnăturile liderilor politici, sindicali etc. pe „Pactul pentru Educaţie”. Din el s-a ales doar consensul!
Alt exemplu: Guvernul României, întrunit în şedinţă la 12 noiembrie 2008, a dezbătut şi aprobat „Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013–2020–2030”. Să sperăm că, măcar, va fi înglobată în noul proiect de ţară.
În 2010, când inamicii politici îl atacau pe Traian Băsescu din toate poziţiile, preşedintelui i s-a reproşat şi faptul că România nu are o strategie de dezvoltare. Băsescu a răspuns prompt că există un proiect care presupune atingerea a cinci obiective, cu şapte ținte cantitative: ocupare, educaţie, cercetare, trei ţinte de energie şi mediu şi combaterea sărăciei. El făcea referire la strategia UE de creştere economică, adoptată în 2010, pentru următorii zece ani, „EUROPA 2020”, pe care neam asumat-o. Deşi există grupuri specializate la nivelul guvernului pentru implementarea „EUROPA 2020”, pare că în actuala dezbatere pe proiectul de ţară este cumva făcută uitată. Totuşi este posibil ca preşedintele Iohannis să se fi referit şi la „EUROPA 2020”, marţi, când spunea: „Ştim cu toţii că în România s-au făcut strategii de toate felurile, dar multe au rămas pe hârtie în diverse sertare de obicei guvernamentale, însă aici mă refer la mai mult decât o listă de măsuri economice, mă refer la măsuri care pot contura sau nu, depinde cum o abordăm, o strategie, mă refer la un model de dezvoltare la care România acum este obligată să se gândească”.
Singura strategie, aprobată prin consens de către toate partidele parlamentare, care şi-a produs efectul a fost „Declaraţia de la Snagov”, semnată pe 21 iunie 1995. Acel document a fost redactat de o comisie ad-hoc condusă de academicianul Tudorel Postolache, un apropiat al lui Ion Iliescu, care a fost părintele iniţitivei. Partidele parlamentare se angajau să susţină proiectul de integrare europeană şi să acţioneze pentru atingerea acestui deziderat. România a trimis solicitarea de a deveni membru UE pe 22 iunie 1995, împreună cu „Declaraţia de la Snagov”. Ani buni, Ion Iliescu s-a lăudat cu „consensul de la Snagov”. De aceea, poate nu ar fi chiar cea mai proastă idee ca preşedintele Iohannis să-l ia consultant la realizarea proiectului său de ţară pe părintele „consensului”.
Popii s-au prins unde se întâmplă miracolul, aşa că pe 16 mai 2000, tot la Snagov, conducătorii cultelor religioase recunoscute de statul român au semnat, în prezenţa reprezentanţilor guvernului şi ai preşedinţiei, o declaraţie prin care îşi reafirmau sprijinul pentru procesul de integrare a ţării. Actul semnat a fost intitulat ,,Declaraţia cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană”. Şi această nouă „Declaraţie de la Snagov” şi-a produs efectul peste câţiva ani, deşi nu e clar dacă a băgat-o cineva în seamă.
Experienţa ne arată că proiectul de ţară va fi aşternut, într-o formă sau alta, pe hârtie. Problema este cine şi dacă îl va implementa vreodată. Mai există şi posibilitatea să fie folosit doar ca pretext, după alegerile parlamentare, pentru instalarea „guvernului meu” numărul doi, tot cu Cioloş în frunte. Consens să fie!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
