Englezii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană! Știrea a făcut imediat ocolul planetei, interesând mai ales continentul Europa, din pricini care țin de prezența majorității statelor lui în UE.
Cum în Europa se află și România, oricât de greu ar fi asta de crezut, interesul mediei de la noi a fost pe măsură. Tonul general a fost unul de compătimire a britanicilor. Supușii Reginei Elisabeta a II-a au fost considerați cel puțin inconștienți, dacă nu de-a dreptul tâmpiți, de către cei cei mai mulți dintre jurnaliștii noștri. În stilul consacrat de opiniile pe care le formulează de câte ori românii votează altfel decât pe gustul ei, cum ar fi recentul rezultat la alegerile locale de la noi, concluzia preponderentă a mediei românești a fost că în favoarea Brexitului au votat „țăranii”, „bețivii” și „boșorogii” din Marea Britanie. Cum Regatul Unit nu este chiar județul Teleorman, iar liderii Regatului nu-s chiar Liviu Dragnea și țucălarii săi de partid și de stat, cum serviciile de informații britanice, MI5 și MI 6, sunt ale Regatului, nu ale FSB-ului, sau ale Departamentului de Stat al SUA, nu ar strica încercată o privire mai atentă asupra modului în care englezii obișnuiesc sa-și înțeleagă și să-și rezolve problemele vitale.
Fără să știu care va fi evoluția viitoare a situației Marii Britanii și nici cea a UE, asta pentru că nu-s „Celebra Ghicitoare” și nici nu mi-am propus, știu câte ceva, însă, despre istoria Angliei. Nu voi plictisi pe nimeni cu date și fapte care pot fi consultate în orice manual școlar, cum ar fi cel mai notabil, acela că anul trecut britanicii au sărbătorit 800 de ani de la emiterea celui mai important document din istoria Regatului și unul dintre cele mai importante din Istoria Universală, Magna Charta Libertatum. Pentru prima dată în Istoria Lumii au fost introduse prin acest document principii fundamentale ale funcţionării statului de drept. Să lăsăm, însă, la o parte informațiile lejer accesibile în Era Internetului, în favoarea evocării unui episod mai puțin cunoscut al Istoriei, în speranța că românii vor înțelege nițel mai bine cam ce fel de popor sunt englezii și cam cum au știut ei, împreună cu conducătorii lor, să-și apere întotdeauna, fără greș, interesele.
Pentru anul 1940 Adolf Hitler planificase îngenuncherea Marii Britanii și ocuparea ei. Ca să se intâmple asta, însă, trebuia să-i fie anihilată aviația. După confruntări indecise, purtate deasupra Mării Mânecii între aviația germană, Luftwaffe, și cea britanică, Royal Air Force, în 15 august, germanii au început, de fapt, marea ofensivă aeriană, numită de istorici Bătălia Angliei. În dimineața acelei zile, pe radarele instalate pe coasta engleză au putut fi văzute 800 de bombardiere și peste 1000 de avioane de vânătoare germane care se apropiau. Faptul că au fost observate din vreme, încă de la decolare, a permis elaborarea de la sol a tacticii de apărare. Împotriva atacului aerian german, englezii au ridicat de pe aeroporturi avioane ușoare și rapide care, dirijate prin radio, au reușit în nord nimicirea Flotei Gemane a V-a, Scandinavă, iar în sud, respingerea atacului cu mari pierderi pentru Luftwaffe, mult mai mai mari decât pierderile britanicilor. Combinația radar-radio, asigurată de „Ground control”, permitea ca piloții RAF să fie dirijați în luptă de la sol, avantaj pe care piloții germani nu-l aveau, pentru că radarul era o invenție la care inginerii lor încă mai lucrau. După această zi, Hermann Goering, comandantul aviației germane, înțelegând imensul avantaj pe care radarele îl confereau britanicilor, a schimbat strategia. A ordonat bombardarea sistematică, de mai multe ori pe zi, în valuri succesive, a stațiilor radar și a Ground control- ului. În doar două săptămâni, cu un RAF epuizat de avantajul numeric al Luftwaffe, era doar o chestiune de timp ca Anglia să rămână fără apărare în față unei debarcări, urmate de o invazie terestră a armatei germane. Drept pentru care, britanicii au schimbat și ei strategia. În noaptea de 24 august, aproape 100 de avioane ale RAF au bombardat Berlinul, capitala Reich-ului lui Adolf Hitler. Fuhrerul tocmai ce le promisese germanilor într-un discurs că debarcarea pe Insulă este o chestiune de zile. Pentru prima dată, berlinezii simțeau la ei acasă Războiul. Englezii nu au greșit, atunci când au mizat pe turbarea lui Hitler și Goering în fața noii realități cu care berlinezii se confruntau și care îl punea pe Führer într-o postură penibilă. Cei doi au schimbat obiectivele aviației germane, aceasta nu a mai avut drept misiune anihilarea sistemului de apărare britanic, ci bombardarea Londrei și a altor importante orașe drept represalii. Timp de trei săptămâni, populația civilă a avut de îndurat suferințe imense, dar în acest timp RAF a putut respira și s-a refăcut. Ce s-a întâmplat după aceste trei săptămâni a fost încununarea strategiei englezilor. În romanul „Delirul”, prozatorul Marin Preda a descris cum nu se poate mai bine acest moment de cotitură istorică:
„La 15 septembrie Hitler și Goering se hotărâră să dea de astă dată ziua, asaltul decisiv, menit să pună în sfârșit capăt rezistenței engleze. Era o zi de duminică. Un prim val de 200 de bombardiere, însoțite de 600 de avioane de vânătoare porniră spre prânz asupra Londrei. Numai că era prea târziu. Nu numai că RAF-ul refăcut cu Hurricane-le și Spitfire-urile lui era la postul lui și le pândeau, dar și mica și nespectaculoasa invenție, care făcea să apară pe un ecran aparatele inamicului, era și ea refăcută și «văzuse» cele două sute de bombardiere și 600 de avioane de însoțire chiar în clipa când se ridicară de pe aerodroamele lor. Piloții se urcară în micile lor aparate, traseră geamul etanș deaspra capului și își puseră telefoanele în ureche. «Decolați!» sună ordinul. Și Hurricane- le și Spitfire-urile se înfipseră în aer și dirijate de jos se năpustiră asupra valului atacator. Interceptați rapid în unghiurile lor cele mai nefavorabile, piloții germani erau secerați de focul hotărât al inamicului lor, se prăbușeau sau făceau calea întoarsă. Bombardierele își aruncară încărcătura în mare și cele care scăpară făcură și ele cale întoarsă. Dar un nou val și mai numeros apăru. Fu la fel întâmpinat. [...]. În sferele înalte ale conducerii hitleriste se prăbușea o speranță și un plan minuțios întocmit, că Anglia va fi îngenuncheată prin bombardamente, sau va fi invadată după ce îi va fi nimicită, pe cer, aviația. Două zile după această luptă, Hitler renunță pentru moment la Planul Otarie, adică la invazie.”
Istoricii sunt unanim de acord că eșuarea planului lui Adolf Hiteler a fost prima sa înfrângere majoră din seria celor care au dus în final la zdrobirea Germaniei naziste.
Conștienți de acest episod crucial al Celui de-al Doilea Război Mondial suntem, cred, mai aproape de a înțelege modul în care englezii percep pericolele majore și capacitatea lor infailibilă de a le anihila. Pentru ei, calcul lucid, zis cinic, îndiferent de sacrificiile presupuse, este un reflex pe care și-au clădit un Imperiu și o istorie solidă.
Nu este greșit, de aceea, ca Brexitul să fie privit prin prisma stilului britanic de contracarare a unui nou pericol, cel reprezentat de confiscarea puterii de decizie la nivelul conducerii UE de către Germania și presiunile ei permanente de acaparare a prerogativelor de suveranitate ale statelor membre, adică și ale Marii Britanii. Poate chiar mai important decât atât, este posibil în stil mare ca semnalul de alarmă care a decis Marea Britanie la „exit” să fi fost atacul direct dat centrului finaciar al lumii, cu inima și creierul în City-ul londonez, de declanșarea Afacerii „Panama Papers”. 90% din societățile off-shore din lume sunt sub jurisdicție britanică! Au înțeles că trebuie să actioneze rapid, pentru că li se atacă major resursele financiare. Cei care decid în Insulă au priceput rapid că acest atac este un act de război modern, unul abia văzut, care vizează fundamentele statului lor, și au răspuns în consecință, ferm și năucitor, așa cum au făcut de-a lungul întregii lor istorii. Au înțeles și au ridicat urgent „aviația”! Este foarte posibil să vedem că și de această dată Imperiul Britanic va ieși învingător, că Londra va deveni un centru financiar mondial și mai puternic, iar Războiul, unul al banilor de această dată, va fi pierdut de Germania și aliații ei din UE.
Indiferent când și dacă Brexitul se va materializa, englezii au mutat decisiv în Al Treilea Război Mondial, unul care, ca și primele două, a fost declanșat tot de către Germania! O ipoteză la care merită reflectat serios!
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
