Răzvan Burleanu a vorbit, ieri, despre cauzele eșecului de la Euro, și a anunțat care au fost cheltuielile naționalei
România a fost prima națională dintre cele 24 de participante la Euro, care a părăsit Franța. „Tricolorii” au ieșit din competiție cu un singur punct câștigat (1-1 cu Elveția) și o înfângere dureroasă, în fața Albaniei (scor 0-1).
Ieri, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a ieșit în public și a vorbit despre evoluția României la Euro.
„Toți și-au dorit victoria în meciul cu Albania”
„Jucătorii noștri nu mai au rutina de a juca meci de meci, nu-i mai regăsim în com petițiile europene, nu mai joacă la echipele lor de club. FRF a abordat această campanie de calificare și acest turneu final într-un mod profesionist. Nu cred că cineva poate să invoce faptul ca staff-ul administrativ nu a pus la dispoziţia jucătorilor şi staff-ului tehnic tot ce aveau nevoie. Toţi şi-au dorit victoria în meciul cu Albania, dar din păcate nu s-a putut mai mult”, a afirmat șeful de la „Casa Fotbalului”, care s-a plâns și de situația dezastruoasă pe care a găsit-o în fotbalul românesc. „Nu poţi să acoperi în câteva luni acest deşert care durează de 20 de ani.”
Așa cum era de așteptat, Burleanu a confirmat că Anghel Iordănescu nu va mai continua pe banca primei reprezentative.
„Nu ne-a luat prin surprindere”
„Am ajuns la un set de soluţii pe care le aveam în vedere şi care nu mai pot fi amânate. Până la finalul Campionatului European vom anunța noul selecționer. Vom anunța și alte schimbări. Vreau să-i mulţumesc domnului Iordănescu pentru că ne-a dus la acest Campionat European, pentru că şi-a luat răspunderea după plecarea domnului Piţurcă. Nereuşita de la Campionatul European nu ne-a luat prin suprindere. Ne dorim un antrenor cu peste 10 ani de experiență la nivel înalt, care să fi câștigat trofee, care să fie motivat să ducă România la Mondialul din 2018.”
Bilanțul financiar al cantonamentului din Italia și al participării de la Euro este impresionant. „Federația a pus la dispoziția jucătorilor și a staffului tot ce s-a cerut: spații de antrenament, terenuri și cazare. FRF a cheltuit 2 milioane de euro pentru cantonamentul din Italia și pentru Euro”, a mai precizat Burleanu.