Liviu Dragnea ameninţă UNPR: Nu accept un şantaj. Unii au câteva minute de glorie şi joacă prost
- Ionel Dancu
- 22 iunie 2016, 13:46
Liderul PSD, Liviu Dragnea, condiţionează negocierile cu UNPR de o delimitare publică a lui Valeriu Steriu de PNL, după ce liberalii i-au ofertat pe progresişti pentru toamnă.
Dragnea a spus că PSD va face o ofertă UNPR atunci când liderul partidului, Valeriu Steriu, va spune public că respinge ofertele PNL. Steriu a negociat cu PNL diferite variante de colaborare pentru toamna in Parlament si la alegerile parlamentare, dar si o eventuala fuziune.
Liderul PSD a spus că social-democraţii nu se vor lăsa şantajaţi de UNPR.
"Mâna PSD e puternică, poate fi forţată greu. Eu nu accept o politică de şantaj", a spus Liviu Dragnea.
El a precizat că are încredere în faptul că liderul UNPR este "de cuvânt" şi a condamnat orgoliile liderilor locali UNPR. "Sunt patimi locale. Unii au câteva minute de glorie şi joacă prost", a spus el.