Diana Tuşa (PNL): "Ipocrizia a fost a noastră, iar PNL nu a oferit alternativa reală la PSD. Cei care au greşit să facă un pas în spate"
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 iunie 2016, 09:27
Deputatul PNL Diana Tuşa, a scris, pe contul său de Facebook, că liberalii au dat dovadă de ipocrizie şi că nu au oferit alternativa reală la PSD. Tuşa s-a referit la faptul că PNL a iniţiat criteriile de integritate şi apoi chiar partidul a renunţat la ele. De asemenea, ea a spus că cei care au greşit trebuie să facă un pas în spate. Ieri seară, atât Toader Paleologu, dar şi Andreea Paul au formulat critici la adresa conducerii partidului.
"Bucureștenii au vorbit și au vorbit clar ! Noi, PNL, suntem de vină, nu alții! Una am spus și alta am făcut! Noi am inițiat criteriile de integritate și am sfârșit prin a defila cu persoane "penale", noi am susținut cotele de gen și am fost primii care am renunțat la ele, noi am stabilit reguli pentru desemnarea candidaților, dar am luat deciziile în funcție de interesele și sforile trase de unii și de alții. NOI nu am fost consecvenți! Ipocrizia a fost a noastră, alegătorii însă au ales ce li s-a oferit, iar PNL nu a oferit alternativa reală la PSD. Dar dacă și acum vom da vina pe alții și vom ascunde gunoiul sub preș, noi vom fi responsabili de dezastru din toamnă! Mai avem însă o șansă, ultima după părerea mea. E momentul să se separe apele, cei care au greșit să facă un pas în spate, cei cu probleme să stea acasă, dar - cel mai important! - discursul public să fie același și în discuțiile private din partid. Oameni noi, altă strategie, cea a adevărului și a interesului cetățeanului. De acest lucru are nevoie PNL și electoratul său", a scris Diana Tuşa pe contul său de Facebook.