Imagini CUTREMURĂTOARE din zonele DEVASTATE de inundații. O bătrână STRIGĂ cu LACRIMI în ochi: "NU mă duc de la casa mea. Aici MOR eu"
- Bianca Zaharescu
- 4 iunie 2016, 09:58
Viitura care s-a abătut asupra Moldovei, lasă în urmă prăpad și ia vieți omenești în calea ei. Doi bărbați au murit înecați în apele învolburate și localități întregi sunt îngropate sub șuvoaie.
În multe localități din județul Bacău, apele au înghițit străzi de la un capăt la altul, iar casele au fost inundate în numai câteva minute. Oamenii au fugit să caute adăpost în zonele înalte. Pe scările casei sale, o bătrânică privea neputincioasă cum apere iau în calea lor toata munca sa. Un bărbat, medic veterinar, a fost nevoie să ducă muncă de lămurire cu biata femeie, pentru a o convinge să plece din casă pentru a se salva.
La doar câteva case distanță, un bătrân e pus în aceeași situație, salvatorii luându-l din calea viiturii. Nivelul râului Tazlău a crescut peste noapte atât de mult încât apa a ajuns la un metru și jumătate și a intrat în casele oamenilor. Peste 80 de persoane au fost evacuate de urgență și alte 40 au refuzat să părăsească domiciliile, fiind nevoie în final de intervenția salvatorilor.
Situație similară și în comuna Țibănești din Iași: În numai câteva ore, un râu s-a umflat atât de tare încât apa ce mătura străzile măsura peste un metru iar bătrânii și copiii au fost evacuați cu tractoarele, potrivit stirileprotv.ro
În județul Vrancea a plouat în numai câteva ore cât pentru o întreagă lună. Câteva zeci de case au fost acoperite sub ape, multe drumuri aproape că s-au transformat în râuri. Oamenii nu au putut dormi peste noapte de teama că le va intra și mai multă apă în case.
Pe drumul european 85, traficul este blocat încă de vineri-noapte, de râul Trotuș a spart matca și a inundat șoseaua.