Politica
Traian Băsescu: ”MAFIILE din învățământ au deturnat Legea Educației Naționale. Sistemul de educație este INEFICIENT, NERELEVANT, INECHITABIL și DE SLABĂ CALITATE!”
- Razvan Gheorghe
- 22 mai 2016, 12:14
Este imperativ necesar ca România să revină la forma inițială a Legii Educației Naționale, din 2011, deoarece mafiile din educație – formate din cadre universitare și lideri sindicali – au forțat modificarea legii, deturnându-i sensul, astfel încât sistemul național de educație să rămână ineficient, nerelevant, inechitabil și de slabă calitate, afirmă fostul președinte Traian Băsescu, pe Facebook.
Fără o revenire la forma inițială a legii, așa cum a fost elaborată de Comisia prezidențială condusă de profesorul Mircea Miclea, revendicările salariale solicitate chiar de către cei care au distrus sistemul național de educație, n-ar trebui luate în considerare.
”În anul 2007, o Comisie Prezidenţială condusă de Profesorul Mircea Miclea finaliza un raport prin care se făcea o radiografie a stării sistemului de educaţie din România. Diagnosticul Comisiei a fost necruţător: ”Menţinerea actualului sistem de învăţământ din România pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. Acest sistem are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”.
În baza Raportului, aceeaşi Comisie Prezidenţială a elaborat noua Lege a Educaţiei Naţionale care avea ca obiectiv punerea în centrul sistemului de educaţie a interesului elevului şi studentului şi elimina politizarea sistemului de educaţie pe toate palierele. Înaintea promovării legii în Parlament, toate partidele parlamentare şi sindicatele din educaţie au semnat Pactul pentru Educaţie. Pe data de 5 ianuarie 2011, guvernul îşi asuma răspunderea în Parlament pe Legea Educaţiei Naţionale, Legea nr.1 din 2011.
Nici nu se uscase bine cerneala tipografică pe monitorul oficial şi mafiile din educaţie, formate din cadre universitare şi lideri sindicali, au trecut la modificarea legii prin ordonanţe de urgenţă şi legi. Pînă azi, nu mai puţin de 11 OUG şi 11 legi au modificat Legea Educaţiei Naţionale, aducînd din nou sistemul de educaţie la cheremul sistemului mafiot, bine consolidat şi în ziua de azi. Aşa se face că sistemul de educaţie îşi menţine diagnosticul: ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate.
Acum, cu câteva luni înainte de începerea noului an şcolar, avem o soluţie rapidă de modernizare a educaţiei. Revenirea la forma iniţială a Legii Educaţiei Naţionale, aşa cum aceasta a fost elaborată de Comisia condusă de Profesorul Mircea Miclea. Altfel, revendicările salariale trîmbiţate chiar de cei care au distrus sistemul naţional de educaţie n-ar trebui luate în considerare, pentru că banii se duc într-un sistem enorm, care produce diplome cu minimă valoare de întrebuinţare, şomeri şi tineri cu o calificare precară.
Recomandările noastre