Fiecare dintre noi a avut cel puțin o experiență neplăcută cu spitalele românești, care, unele, să fie vorba între noi, ar putea fi salvate doar prin dinamitare. Ar fi o soluție însă, nu e cine să construiască altele în loc.
Totul începe și se termină de la corupția generalizată ce-și are rădăcinile în cele mai vechi timpuri și a fost moștenită, ”îmbunătățită”, adusă la perfecțiune în zilele noastre. Corupție criminală ce se manifestă în toate formele sale, începând de la personalul medical fabricat în adevărate uzine de produs diplome, la lăcomia celor de care depinde actul medical. În anii 90, imediat după revoluție, când naivii străini cărau aparatură medicală și medicamente într-o Românie care nu avea nici de unele, traseul aparaturii urma o direcție scurtă: de la camioanele străine ce descărcau marfa la intrarea principală, în curtea spitalului, după care urca în alte camioane, ale ”întreprinzătorilor”, viitori patroni de spitale private și furnizori de aparatură. Nu ajungeau la bolnavi mai mult de seringi și eventual 2-3 pachete de vată sau fașă sterilă. Aceleași spitale, ce trebuiau dezafectate demult, sunt și azi în aceeași stare: coșcovite, pline de gândaci, puțind a clor, fără săpun, fără prosoape de hârtie, fără hârtie igienică, consumabile care, în lipsa medicamentelor pe care trebuie să și le procure singuri pacienții sau aparținătorii, ar trebui să reprezinte minimul de civilizație și igienă într-o unitate medicală de stat, stat căruia îi contribuim cu toții prin asigurările de sănătate, angajați sau nu. De aceea, în jurul oricărui spital au înflorit 3-4 farmacii și magazine alimentare, pentru că pe lângă medicamente, bolnavii au nevoie și de mâncare, nu doar de lăturile servite direct din găleți din plastic sau tablă, ca la porci, lături ce nu pot fi nici mâncate și nici considerate a avea vreun aport nutritiv unui bolnav a cărui imunitate trebuie menținută la un nivel la care să poată lupta cu boala. Toaletele sunt și ele, sub orice critică: insalubre și fetide. Dușurile au mai mereu cădițele înfundate și ești nevoit să stai cu picioarele în 10 centimetri de zoaie venite pe scurgere în sus. Asta, dacă este apă. Rece, măcar. În maternități, gravidele trebuie să-și păzească nou-născuții de gândaci. Zeci de rude și aparținători se perindă zilnic, fără niciun control, fără respectarea orelor de vizită, fără igienă corespnzătoare prin saloane, aducând și ei ce au pe acasă: în afara borcanelor cu mâncare, păduchi, boli de piele, viroze și mirosuri de transpirație. Mai vin și vânzători ambulanți cărora, tot așa, li se permite accesul fără nicio restricție. Îți oferă șosete, pijamale, halate, toate astea trecute poate prin sute de mâini, cumpărate din bazare înecate în praf, la marginea piețelor. Curățenia în spitale se face tot cu mătura și mopul înmuiat în apă caldă, fără strop de dezinfectant sau detergent, de aceleași infirmiere care-ți curăță vasul de toaletă, îți schimbă plosca sau scutecul, și-ți manipulează mâncarea. În spitalele de psihiatrie e iadul pe pământ, acolo, pe lângă că trăiești într-un mediu ostil psihologic, faptul că bolnavii cu mințile deranjate nu pot face reclamații în privința mâncării sau a condițiilor igienico sanitare inexistente, pentru că, nu-i așa, sunt nebuni și nu știu ce vorbesc, până și medicația este prescrisă doar pentru a-i ține în stare vegetativă, indiferent de diagnostic. Asta, dacă cineva se obosește să pună un diagnotic apropiat de realitate, pentru că acolo sunt închiși de-a valma bătrâni cu demență senilă care în mod normal ar trebui să fie trimiși în azile, schizofrenici periculoși, depresivi și pensionari ai caselor de copii care nu au unde să locuiască. Toți, absolut toți sunt îndopați seara cu Seroquel, ca să doarmă. Și ei, dar și personalul responsabil de ei. În spitalele de copii, pe secțiile de oncologie, ai vrea să mori tu, om sănătos. La fel și în cele de pneumologie. Ai zice că ai intrat pe poarta infernului și, chiar așa și este. Nimic din ceea ce vezi acolo nu are nicio legătură cu progresul sau cu secolul 21. Cea mai mare mirare a mea este că nu avem și leprozerii sau colonii pentru ciumați. Singurul indiciu de civilizație și progres este faptul că medicii și asistentele sunt politicoși: te salută, îți vorbesc în diminutive: dați mânuța să vă pun o branulă, nu asta, cealaltă unde aveți vinișoare, întoarceți fundulețul să vă fac o penicilinuță etc… Mai mult de atât, oicum nu-ți pot face, iar vorbitul în diminutive își are și el rostul lui, odată cu fâțâitul halatului cu buzunarul înspre mâna în care ții portofelul. Nu toți, aproape toți. Românilor le place să dea, pentru că le place să și primească. Dând, se simt importanți și băgați în seamă, primind, se simt recompensați chiar și pentru un diminutiv pe care ar fi putut să nu-l folosească și să-ți fi spus: întoarce domnule, curul odată, că n-am timp toată ziua să stau după tine! Am folosit poate, o introducere prea lungă, pentru că voiam de fapt, să vorbesc despre corupția endemică din sistemul de sănătate. De manageri proști sau de rea credință, care, au spitale private și absolut tot ceea ce e prevăzut în bugetul unității de stat, ia drumul spitalelor lor: de la hârtia igienică, săpunul, dezinfectanții, la fașele sterile, medicamentele, analgezicele și chiar aparatura medicală. De ce managerii spitalelor sunt medici și nu economiști veniți din afara sistemului, care să aibă o minimă pregătire în gestionarea resurselor? De aia! Să nu ne mirăm deci, că suntem diagnosticați greșit, că ieșim din spital cu infecții intraspitalicești, cu încă 2-3 boli aduse de aparținători și de mizerie, cu sistemul imunitar slăbit din cauza condițiilor igienice mai mult decat precare și a hranei absolut necorespunzătoare. Să nu ne mirăm că bucătăriile proprii ale spitalelor au fost desființate, inlocuite fiind cu firme de catering ale atârnătorilor la bugetul de stat, formați din neamuri sau ”parteneri de afaceri” ai managerilor. Să nu ne mirăm că la anumite bucătării încă existente la spitale se agajează firme de pază cu scopul de a împiedica personalul să fure, ca apoi să sfârșească prin a fura împreună mâncarea bolnavilor. Să nu ne mirăm că mai există orfelinate în care copiii sunt bătuți, abuzați sexual și flămânziți și ajung pe străzi la 18 ani, ratați și asexuați. Să nu ne mirăm că România devine pe zi ce trece o țară a lumii a 3-a, bolnavă de un cancer ce crește, evoluează și riscă să ne cuprindă pe toți: corupția. Corupția e o crimă și, după cum constatăm, nu este pedepsită. Totul se învârte într-un cerc vicios, exact ca în politică. Aceleași personaje se perindă în politică, aceleași personaje își fac veacul în Sănătate pentru că toate aceste ”obiceiuri” să poată fi păstrate, ca statul să poată fi în continuare jefuit până la ultima resursă. Spitalele românești de stat, sunt adevărate gropi de gunoi, generatoare de boli și infecții. Și-au pierdut demult rolul de salvatoare de vieți și locuri de alinare a suferinței. Puținele cadre medicale care luptă cu sistemul vor fi și ele înfrânte în cele din urmă și vor sfârși prin a emigra în țări în care să nu le fie rușine de nobila profesie aleasă. Și nu în ultimul rând… Să folosești dezinfectanți diluați înt-un spital în care se operează, se îngrijesc arși sau nou născuți, e poate, una dintre cele mai mari crime posibile, crimă cu premeditate. Statul, sistemul sanitar a devenit un criminal în serie, un dușman al propriului popor care-l hrănește și-l îngrașă. Și nimeni, absolut nimeni, nu pățește nimic. Lucrurile merg înainte, cu ușoare zvâcniri din partea presei sau ale rețelelor de socializare. Și să mă iertați că o spun, suntem cu toții vinovați pentru faptul că perpetuăm cu bună știință această stare criminală de lucruri, de 26 de ani… dând și primind, închizând ochii și tăcând pentru că ne e teamă că dacă deschidem gura, nici măcar lăturile, diminutivele și glucoza nu le mai primim în spitale.
Aricolul a fost publicat si pe angelatocila.ro.
Recomandările noastre
