Creşterea cu 200 de lei a salariului minim brut pe economie este cea mai mare înregistrată în ultimii ani şi ar putea duce la disponibilizări în unele sectoare
Peste 1,1 milioane de români, majoritatea în sectorul privat, vor beneficia de lefurile majorate de la 1 mai la 1.250 lei. În mână, însă, vor primi 925 de lei, cu 140 de lei mai mult decât până acum.
În ciuda acestei indexări, cea mai mare din 2009 încoace, România rămâne la coada clasamentului Uniunii Europene când vine vorba de salariul minim, fiind cu cei 276 de euro departe de ţări ca Germania sau Olanda, unde acest venit este de circa 1.500 euro pe lună.
Efect de bumerang
Faţă de începutul anului trecut, creşterea este de aproape 30%, ceea ce ar putea avea efect de bumerang în economie. Industria textilă, construcţiile sau industria alimentară, care se bazează pe forţa de muncă ieftină, ar putea renunţa la o parte din angajaţi, pentru a putea suporta efortul financiar suplimentar. Sau vor creşte numărul salariaţilor la negru.
„Factorul taxării e important de luat în calcul în această poveste. Mă aştept ca IMMurile să fie mai afectate ca multinaţionalele”, a declarat Mădălina Racoviţan, partener în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.
Potrivit calculelor, pentru un salariu net de 925 de lei, angajatorii vor trebui să cheltuiască în total 1.538 de lei, cu 246 de lei în plus decât până acum. Efortul este substanţial, dat fiind că avem printre cele mai mari impozite pe muncă din UE. Statul îşi va lua „partea leului” din afacere, pentru că pe fiecare contract, va încasa în plus din taxe 106 lei. În total, doar 60% din cât cheltuieşte un patron merge la salariat, restul de 40% ajungând în conturile Finanţelor. Iar măsuri de relaxare fiscală nu sunt prevăzute în viitorul apropiat.
Că economia se bazează pe salariile mici se vede statistic: fiecare majorare a salariului minim a dus la creşterea numărului angajaţilor plătiţi la acest nivel. Dacă în 2012 procentul acestora era mai mic de 10%, se estimează că acum a ajuns la peste 30% dintre angajaţii declaraţi.
Mai mulţi bani pentru zileri
Şi cei care apelează la foţa de muncă temporară vor trebui să cheltuiască mai mulţi bani. Deşi suma plătită zilerilor se stabileşte prin negociere între părţi, zilerii nu pot fi plătiţi cu o remuneraţie brută orară mai mică decât valoarea pe oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Astfel, de la 1 mai, zilerii vor trebui plătiţi cu 7,41 lei, faţă de 6,22 lei, cât era până acum valoarea minimă acordată pentru fiecare oră muncită.
Cresc amenzile
În plus, creşterea salariului minim mai are un efect nedorit: amenzile de circulaţie s-au majorat, de la 1 mai.
Astfel, şoferii care încalcă regulile de circulaţie vor plăti de acum câte 125 de lei pentru fiecare punct, adică 10% din salariul minim pe economie. De exemplu, pentru lipsa centurii de siguranţă sau depăşirea vitezei legale cu 10 - 20 de kilometri pe oră, şoferul poate primi o amendă de 250 sau 375 de lei.
Cu 500 sau 625 de lei amen dă va fi sancţionată depăşirea vitezei legale cu 20-30 kilometri la oră.