Copii salvaţi de polițiștii de frontieră români din apele Mării Egee | VIDEO

Copii salvaţi de  polițiștii de frontieră români din apele Mării Egee | VIDEO

Aproximativ 100 de migranţi aflaţi în pericol de înec au fost salvaţi de polițiștii de frontieră români de pe nava MAI 1104 a Gărzii de Coastă, care operau în cadrul Misiunii Maritime Comune "Poseidon Rapid Intervention", coordonată de Agenția FRONTEX.

Nava MAI 1104 aflată într-o misiune de supraveghere a frontierelor externe ale Uniunii Europene a fost solicitată de către Centrul Local de Coordonare Chios (LCC) pentru operaţiunea de salvare a mai multor persoane din apele Mării Egee.

Poliţiştii de frontieră români au identificat o ambarcaţiune gonflabilă pe care se aflau aproximativ 100 de persoane, copii, femei şi bărbaţi. Au fost efectuate procedurile specifice în astfel de cazuri la bordul navei, ocazie cu care polițiștii de frontieră le-au oferit migranților asistență, prim ajutor și hrană, precizează sursa citată. Ulterior, migranții au fost debarcați în portul din Chios și predați autorităților grecești, pentru efectuarea procedurilor specific, scrie Agerpres.

Echipajul navei MAI 1104 nu se află la prima misiune de acest fel. În noaptea de sâmbătă spre duminică a intervenit pentru salvarea a 48 de persoane aflate pe o altă ambarcaţiune gonflabilă. Printre acestea se aflau 13 copii. 

Ne puteți urmări și pe Google News