Andrei Butaru a fost înlocuit de la şefia Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) de către Primul-ministru, Dacian Cioloş. Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial.
Primul-Ministru Dacian Cioloş l-a numit pe Radu Roatiș Chețan, secretar de stat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în locul lui Andrei Butaru, acesta din urmă, fiind învestit cu funcţia de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al aceleiaşi instituţii. Numirea lui Butaru ca vicepreşedinte a condus la eliberarea din funcţie a Lenuţei Ichim.
Aceste decizii au fost emise în baza unor adrese ale Ministerului Agriculturii din data de 21 aprilie, informează Agerpres.
Radu Roatiş Cheţan a mai deţinut funcţia de preşedinte ANSVSA în perioada 2007 – 2009 şi 2010-2012. ANSVSA a colaborat cu Ministerul Sănătăţii pentru a descoperi care sunt alimentele care i-au îmbolnăvit pe copiii internaţi la Spitalul Marie Curie cu sindrom hemolitic uremic, notează Mediafax.