Nicușor Constantinescu, AUDIAT de judecători la SANATORIUL Techirghiol, în ședință publică

Nicușor Constantinescu, AUDIAT de judecători la SANATORIUL Techirghiol, în ședință publică

Judecătorii Curții de Apel Constanța se vor deplasa, luni, la Sanatoriul Balnear Techirghiol, pentru audierea, în ședință publică, a lui Nicușor Constantinescu, aflat la recuperare în urma unei operații.

Magistrații Curții de Apel Constanța au acceptat, astfel, solicitarea procurorilor DNA și au decis audierea lui Nicușor Constantinescu, internat la Sanatoriul Balnear Techirghiol după ce la sfârșitul lunii martie fusese operat la șold la Ortopedia Spitalului Județean de Urgență Constanța. El nu se poate deplasa, merge pe un scaun cu rotile, iar pentru a se ridica se folosește de un cadru. Nicușor Constantinescu va fi audiat, luni dimineață, în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal, în care este condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătatea de închisoare cu executare.

Ședința de judecată se va desfășura după toate regulile instanțelor, cu magistarți, procurori și avocați în robe dar, deocamdată, nu se știe unde în incinta Sanatoriului Techirghiol. Conducerea sanatoriului va informa ministerul Sănătății. Directorul Sanatoriului Techirghiol, Roxana Almășan spune că  nu a primit nicio înștiințare de la Curtea de Apel. “Imediat ce vom primi decizia, vom stabili locul pentru ședința de judecată. În salon este imposibil, fiind prea mic pentru o ședința publică. Suntem totuși unitate sanitară, pacienții fac zilnic proceduri, după programul recomandat de medici. Plus că se bate moneda pe infecțiile intraspitaliceșri, e o situație delicată”, a declarat, pentru EVZ, Roxana Almășan.

 

Ne puteți urmări și pe Google News