Elena Udrea: “consider nepotrivit şi arogant demersul celor de la Taxi. Doar credinţa mai poate salva acest popor copleşit de toate păcate”
- Dodo Romniceanu
- 11 aprilie 2016, 09:44
Deputatul Elena Udrea critică, la rândul său, controversată piesă despre smerenie a trupei Taxi, calificând gestul celor implicaţi în acest proiect drept un demers "nepotrivit și arogant", în vremurile în care “doar credinţa mai poate salva acest popor copleşit de toate păcate”.
Redăm integral mai jos postarea Elenei Udrea de pe Facebook.
Pot fi de acord că este opulenţă, că nu avem acum atât de multă credinţă ca popor cât să umplem un spaţiu atât de mare, că ne lipsesc multe altele...
Dar încerc să fac o ierarhie a problemelor cu care ne confruntăm în ţară noastră. Bani pentru autostrăzi, spitale, şcoli am avea, dacă nu ne-ar sufocă prostia. Doar tocmai ce am pierdut 5 miliarde de euro din fonduri europene şi suntem pe cale să pierdem şi milardele din bugetul 2014-2020, cât timp, în 2016 la mijloc fiind, încă nu am dat drumul la programele pe fonduri europene!!!
Tocmai de aceea spun, că nu Catedrala este problema României. Ba chiar, eu cred că doar credinţă adevărată mai poate salva acest popor copleşit de toate păcatele:
1. Mândria
2. Invidia
3. Iubirea de argint
4. Desfrânarea
5. Lăcomia pântecelui
6. Trândăvia
7. Mania
O credinţă pe care nu mai avem timp să o dobândim firesc ci, avem nevoie de exagerări care să scurteze drumul către o societate cu principii şi morală creştină.
Ca urmare, consider nepotrivit şi arogant demersul celor de la Taxi. Cu atât mai mult cu cât construcţia este foarte avansată şi nu înţeleg care este propunerea lor? Să o dărâmăm?
Sunt atât de multe care pot fi criticate ori parodiate şi care chiar nu ne folosesc la nimic!
Fix un simbol al credinţei noastre religioase au găsit de cuviinţă să atace.
Mai bine o Catedrala prea mare decât un popor fără credinţă!