Critici DURE la adresa motivării instanţei în cazul directoarei BĂTĂUŞE de la grădiniţa Flipper din Cotroceni

Critici DURE  la adresa motivării instanţei în cazul directoarei BĂTĂUŞE de la grădiniţa Flipper din Cotroceni

Organizaţia Salvaţi Copiii Romînia aduce critici dure la adresa Instanţei Judecătoreşti din Sector 5 cu privire la decizia magistraţilor în cazul directoarei bătăuşe de la Grădiniţa Flipper Garden din Cotroceni. Organizaţia consideră că decizia de cercetare sub control judiciar este inadecvată şi denotă ignorare a perspectivei psihologice a copilului cu privire la nevoile de protecţie şi siguranţă.

„Faptele de violență comise asupra unor copii (cu vârste de 1 an şi 11 luni, 5, respectiv 6 ani) de către Directoarea Grădiniței ”Flipper Garden” au provocat o puternică emoție în societatea românească.Abuzurile prezintă o gravitate extremă având în vedere vulnerabilitatea deosebită a copiilor, nu doar datorită gradului redus de dezvoltare biologică, în cazul unora dintre copii mersul reprezentând încă o provocare, dar și pentru că abuzurile au fost comise în afara cadrului familial, fără posibilitatea de supraveghere din partea părinților, de către persoane care au preluat responsabilitățile lor de îngrijire și educare. La cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, de luare a măsurii arestării preventive faţă de Directoare, instanța judecătorească respinge această cerere ca neîntemeiată şi dispune punerea în libertate a acuzatei,” se aratăîntr-un comunicat emis de organizație.

”Utilizarea formelor de abuz fizic și emoțional în practicile educaționale generează consecințe negative pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor, precum și pentru capacitatea lor de a învăța, consecințe care sunt cu atât mai severe cu cât vârsta copiilor este mai mică (în cazul de față vorbim despre copii de vârstă preșcolară). Grav este și faptul că abuzurile sesizate de către părinți s-au petrecut într-un context și din partea unui adult care ar trebui să aibă rol de asigurare a protecției și siguranței în raport cu copiii.”, declară Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii.

Timp de 60 de zile directoarea grădiniţei va fi sub control judiciar. În tot acest timp, inculpata şi are interdicţia de a lua legătura cu părinţii, copiii şi foşti săi angajaţi care sunt implicaţi în dosar.

Motivarea instanţei vorbeşte despre lipsa unor probe care să arate că dezvoltarea minorilor ar fi fost afectată. De asemenea, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 consideră că agresiunile surprinse de camerele video de supraveghere din grădiniţa particulară din Cotroceni sunt cazuri izolate, potrivit Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News