Cea mai distribuită postarea de pe Facebook: SCRISOAREA care-i dă lovitura de graţie lui Donald Trump

Cea mai distribuită postarea de pe Facebook: SCRISOAREA care-i dă lovitura de graţie lui Donald Trump

Scrisoarea redactată de Brandon Stanton, creatorul celebrei pagini “Humans of New York”, şi adresată lui Donald Trump a înregistrat un dublu record pe Facebook: în doar câteva zile de la postare a înregistrat peste 2,2 milioane de likeuri şi peste un milion de distribuiri.

Scrisoarea în care Stanton vorbeşte pe şleau despre rasismul şi ura promovate de Donald Trump, favorit pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din SUA, a fost elogiată de presă şi a reuşit să dezmorţească apatia multora dintre votanţi. O eventuală victorie a lui Trump în alegerile prezidenţiale din SUA se numară printre riscurile globale văzute de firma de analiză şi cercetare Economist Intelligence Unit.

Redăm integral mai jos scrisoarea lui Stanton:

Domnule Trump,

Ne puteți urmări și pe Google News

Am încercat din greu să nu mă implic în politică. Am refuzat să intervievez mai mulţi contracandidaţi ai dumneavoastră. Nu am vrut să risc să pierd bunăvoinţa oamenilor lăsând impresia că ţin partea cuiva în bătălia electorală. Mă gândeam: Poate nu e momentul potrivit. Dar realizez acum că nu există un moment potrivit să te opui violenţei şi prejudecăţii. Momentul prezent este întotdeuna potrivit. Pentru că, alături de milioane de americani, am ajuns să-mi dau seama că opoziţia faţă de dumneavoastră nu mai este o decizie politică. Este o decizie morală.

V-am văzut dând retweet unor imagini rasiste. V-am văzut dând retweet unor minciuni rasiste. Am văzut că aţi avut nevoie de 48 de ore pentru a dezavua supremaţia albă. V-am văzut încurajând cu entuziasm violenţa şi primiţând să plătiţi cauţiunile celor care comit acte de violenţă în numele dumneavoastră. V-am văzut susţinând folosirea torturii şi uciderea familiilor teroriştilor. V-am văzut spunând poveşti despre executarea musulmanilor cu gloanţe înmuiate în sânge de porc. V-am văzut comparând refugiaţii cu şerpii şi susţinând că “Islamul ne urăşte”.

Brandon Stanton

Sunt un jurnalist, domnule Trump. În ultimii doi ani, am realizat interviuri cu sute de musulmani, aleşi la întâmplare, pe străzile din Iran, Irak şi Pakistan. Am intervievat sute de refugiaţi sirieni şi irakieni, în şapte ţări. Şi pot să confirm - cel care urăşte sunteţi dumnevoastră.

Aceia dintre noi care am fost atenţi nu vă vom permite să vă creaţi o altă imagine. Nu sunteţi un unificator. Nu sunteţi prezidenţiabil. Nu sunteţi o victimă a furiei pe care o promovaţi de luni de zile. Sunteţi un om care a încurajat prejudecăţile şi violenţa pentru a căpăta putere. Şi chiar dacă în următoarele luni discursul dumneavostră se va schimba, veţi rămâne întotdeauna ceea ce sunteţi.

Cu sinceritate,

Brandon Stanton