Directorul general TAROM, Christian Heinzman ar putea fi scos din funcţie mâine. Consiliul de administraţie TAROM se reuneşte mâine în şedinţă de urgenţă în urma incidentului aviatic petrecut ieri la Budapesta şi după protestul sindicatului tehnic al TAROM.
Vineri se vor întruni membrii Consiliului de Aministraţie al companiei aeriene. Dan Costescu, ministrul Transporturilor i-a rugat pe membrii Autorităţii Aeronautice Civile să finalizeze investigaţia începută la TAROM în cursul zilei de joi. Aceştia sunt rugaţi să ia toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei de la TAROM, una dintre ele vizând încetarea mandatului lui Christian Heinzman la conducerea companiei aeriene.
Directorul TAROM, contactat de Digi24, a declarat că nu ştie despre această informaţie şi a precizat că în şedinţa Consiliului de Administraţie de mâine va discuta starea financiară a companiei şi măsurile care ar trebui luate de acum înainte.
Christian Heinzmann se află la şefia TAROM din 2012, iar în această perioadă, pierderile TAROM au scăzut de la 230 de milioane de lei până la 50 de milioane de lei la finalul anului trecut.