Inculpaţii din dosarul Lukoil pot părăsi România

Inculpaţii din dosarul Lukoil pot părăsi România

Cei şase inculpaţi din dosarul Lukoil pot părăsi România fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, a decis, definitiv, Curtea de Apel Ploieşti. Magistraţii au respins contestaţiile formulate de inculpaţi, dar şi de procurori împotriva deciziei Tribunalului Prahova care a dispus, marţi, menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de cei şase, dar şi încetarea obligaţiei impuse acestora de a nu părăsi teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Decizia Curţii de Apel Ploieşti este definitivă. Tribunalul Prahova a dispus, în data de 12 ianuarie, restituirea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dosarului Lukoil, în motivarea deciziei arătându-se că, după constatarea unor neregularităţi în privinţa rechizitoriului, procurorul a manifestat "pasivitate totală", în condiţiile în care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului.

Potrivit Agerpres, la momentul constatării neregularităţilor, magistraţii arătau, printre altele, că unele acte materiale au fost dublate, dar şi că procurorii nu au indicat activitatea infracţională concretă a inculpaţilor.

Vinovaţii Parchetului

Ulterior, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut decizia de restituire a dosarului la Parchet, procurorii trimiţându-l din nou în judecată la data de 22 ianuarie, după remedierea neregularităţilor.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Ministerului Public, în acest dosar au fost trimise în judecată şase persoane fizice şi două persoane juridice. Directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani, în acelaşi dosar fiind deferiţi justiţiei trei directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti, respectiv Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, şi Olga Kuzina şi Dan Dănulescu, acuzaţi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Infracţiuni grave

De asemenea, Andrei Raţă, membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani, iar contabilul şef Dorel Duţu a fost deferit justiţiei sub acuzaţiile de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani. În acelaşi dosar au fost trimise în judecată SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Dosarul Lukoil a fost iniţial trimis în judecată de procurorii PCA Ploieşti la data de 3 august 2015, procurorii arătând la acel moment că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.