Ce spune Dragnea despre mutarea ambasadei de la Israel la Ierusalim. Ministrul Afacerilor Externe, convocat de urgență

Ce spune Dragnea despre mutarea ambasadei de la Israel la Ierusalim. Ministrul Afacerilor Externe, convocat de urgență

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada din Israel la Ierusalim, punct de vedere care a fost împărtășit şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, premierului Mihai Tudose, respectiv ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu. În contextul declarației liderului PSD, ministrul palestinian al Afacerilor Externe l-a convocat pe omologul său român la discuții.

Dragnea a fost întrebat, într-un interviu la Antena 3, dacă atunci când a declarat că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada din Israel la Ierusalim a transmis un punct de vedere spontan sau unul la care a participat şi MAE, liderul PSD a precizat că i-a informat despre opinia sa pe premier, pe ministrul de Externe şi pe preşedintele Senatului imediat ce a exprimat-o public. Mai mult, acesta a subliniat că MAE trebuie să ia în serios acest lucru.

„Eu am fost întrebat, mi-am spus punctul de vedere, am continuat discuţiile în coaliţie, le-am spus şi preşedintelui Tăriceanu, şi premierului, şi ministrului de Externe Meleşcanu despre acest lucru şi despre convingerea mea. Şi nu am spus să se mute ambasada mâine, dar MAE trebuie să ia în serios lucrul ăsta şi are toată capacitatea instituţională şi nu numai să facă o analiză serioasă. Dacă va avea argumente serioase că nu trebuie mutată ambasada de acolo, ne predăm. Dar doar aşa, neavând niciun argument şi nespunând nici una nici alta...”, a declarat Dragnea.

Mai mult, Dragnea și-a întărit afirmația prin faptul că în deși în Israel sunt ambasadele, în Ierusalim sunt toate instituțiile centrale.

„Mie nu mi se par foarte complicate lucrurile. Sigur, le putem complica foarte mult. Israelul este un stat suveran şi are aceleaşi drepturi pe care le avem şi noi în interiorul statului. În Israel ambasadele sunt în Tel Aviv, instituţiile centrale sunt în Ierusalim. În fiecare dimineaţă ambasadorii vin la Ierusalim, seara se duc înapoi. Dacă Israelul îşi va muta capitala în mod oficial la Ierusalim, noi o să stăm cu ambasada la Tel Aviv? Să zicem că noi ne mutăm capitala la Braşov. Ambasadele o să rămână în Bucureşti?”, a adăugat Dragnea, reiterând declaraţia sa iniţială.

Liviu Dragnea a anunțat, vineri, că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada din Israel la Ierusalim, după ce a fost solicitat să comenteze faptul că preşedintele american, Donald Trump, a recunoscut oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului.

„Eu vă spun care este punctul meu de vedere. Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ar trebui să ne gândim foarte serios", a spus Dragnea.

Autoritatea Palestiniană a condamnat vehement declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, despre mutarea Ambasadei din Israel la Ierusalim, oficiali palestinieni argumentând că este vorba de încălcarea rezoluţiilor ONU.

Palestinienii sunt furioşi pe România. Ambasadorul român a fost convocat de urgenţă

Prin urmare, ministrul palestinian al Afacerilor Externe l-a convocat pe omologul său român la discuții, după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că autorităţile române ar trebui să se gândească serios să mute Ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, precum şi ca urmare a abţinerii Românei la votul din Adunarea Generală a ONU privind statutul Ierusalimului, relatează miercuri website-ul Palestine News Network.