Erdogan urmărește să submineze din interiorul NATO hegemonia americană. Pentru aceasta îl are ca aliat fidel pe liderul de la Kremlin.

O analiză a lui M. K. Bhadrakumar, fost ambasador al Indiei în Turcia, pentru Asia Times.

Luni, consilierul Statelor Unite pentru securitate, H.R. McMaster, a pus gaz peste focul din Orientul Mijlociu, acuzând Turcia și Qatarul că sunt principalii sponsori ai ideologiei islamice extremiste.

El a atacat conducerea Turciei, afirmând că problemele tot mai acute ale țării cu Occidentul sunt cauzate de Partidul Justiției și Dezvoltării (de guvernământ) de la Ankara.

Cu câteva zile mai înainte, McMaster catalogase Rusia și China drept „puteri revizioniste” care aduc prejudicii aliaților Statelor Unite și subminează ordinea internațională; de asemenea tratase Iranul și Coreea de Nord drept regimuri „tâlhărești”, care „sprijină terorismul și vor să creeze arme de distrugere în masă”.

Acum McMaster se întoarce împotriva Turciei și Qatarului, acuzându-le că tutelează o ideologie islamică radicală care „este în mod evident o gravă amenințare la adresa tuturor popoarelor civilizate”.

Partea șocantă este că Turcia este un aliat NATO, iar Centrul de Comandă al Statelor Unite își are cartierul general în Qatar.

McMaster a făcut aceste afirmații avându-l alături pe omologul său britanic, Mark Sedwill, la o reuniune a think tank-ului Policy Exchange de la Washington. Ce efecte vor avea aceste afirmații asupra relațiilor anglo-americane este un lucru care merită urmărit.

(Interesant este că, în vizita pe care Erdogan a făcut-o în Grecia săptămâna trecută, el a cerut revizuirea Tratatului de la Lausanne din 1923, ce fusese negociat sub tutelă britanică și americană și prin care Turcia renunța, între altele, la toate pretențiile asupra Arhipelagului Dodecacez și a Ciprului.

Semnificativ este că izbucnirea lui McMaster a avut loc la numai câteva ore după o întâlnire la Ankara a lui Vladimir Putin cu Erdogan, a opta din acest an, cu ocazia unei lungi călătorii a liderului rus, care a inclus vizite în Egipt, în Turcia și la baza Hmeimim din Siria.

Ironia sorții face că, dacă amenințarea sovietică asupra Turciei, căreia Harry Truman și secretarul său de stat Dan Acheson i-au exagerat dimensiunea, a netezit calea premierului turc pro-american Adnan Menderes să bage țara în NATO în 1952, 55 de ani mai târziu înflorirea relațiilor ruso-turce determină Washingtonul să se îndoiască de credibilitatea Turciei ca aliat.

Însă NATO nu are proceduri de excludere a membrilor săi, iar toate deciziile se iau în unanimitate. Cu siguranță Erdogan nu va părăsi NATO decât în ultimă instanță, tunând și fulgerând. Intenția sa este să zgâlțâie hegemonia Statelor Unite, ceea ce poate face mai bine din interior. El este deopotrivă sarcastic, provocator, certăreț, sfidător și – cel mai rău – ignorând toate strategiile regionale ale Statelor Unite.

Discuția de luni a lui Erdogan cu Putin arată că în coordonarea lor au ajuns la un nou stadiu de subminare a interesele americane în Orientul Mijlociu. Putin a anunțat că s-au înțeles asupra unui acord de împrumut care va fi semnat „foarte curând” și care va continua dezvoltarea „perspectivelor importante de dezvoltare a cooperării noastre militare și tehnologice”.

Erdogan a adăugat că „agențiile guvernamentale din cele două țări vor face ceea ce este necesar în această săptămână” pentru ca Turcia să achiziționeze sistemul de rachete rusesc S-400. Aceasta este o uriașă sfidare la adresa NATO și a unora dintre aliații săi din NATO, dat fiind că sistemul rusesc de rachete nu poate fi integrat în angrenajele de apărare ale Alianței.

Tor Erdogan a anunțat că Turcia și Rusia sunt „hotărâte să finalizeze în cel mai scurt timp” conducta Turkish Stream (care va aduce mai mult gaz rusesc în Turcia și va folosi Turcia ca pe un nod pentru a aproviziona sud-estul Europei) și centrala nucleară Akkuyu, de 25 de miliarde de dolari.

Statele Unite să opun Turkish Stream, care îi subminează planurile de a exporta în Europa gaze naturale lichefiate.

Putin i s-a alăturat lui Erdogan în criticile la adresa deciziei Statelor Unite privind Ierusalimul. Liderul rus a spus: „destabilizează regiunea și distruge planurile de pace”; Erdogan a declarat că a fost „încântat” de afirmațiile lui Putin.

Liderul turc a adăugat că summit-ul Organizației pentru Cooperare Islamică de la Istanbul de miercuri va reprezenta un „punct de cotitură” în această criză. Putin a promis că va trimite un reprezentant.

Încă și mai șocante sunt însă contururile care se întrevăd ale unui plan de acțiune ruso-turc în Siria. Cei doi lideri au subliniat primatul negocierilor de la Astana în procesul de pace, unde este inclus Iranul, iar Statele Unite și aliații regionali ai acestora sunt lăsați pe dinafară. După discuțiile Putin – Erdogan, a fost anunțată data viitoarei reuniuni de la Astana.

De asemenea, Rusia și Turcia colaborează pentru organizarea unui congres al Dialogului Național Sirian la Soci. Ministrul turc de Externe Mevlut Cavușoglu a semnalat mați că Turcia nu se mai opune unei participări a kurzilor. Evident, aceasta sporește influența Rusiei în rândurile grupărilor kurde.

Statele Unite se trezesc și mai mult izolate, iar prezența lor militară în Siria devine fără rost, de vreme ce nu mai dispun de pârghiile necesare pentru a influența procesul de pace.

La revenirea în Moscova, Putin a supus aprobării Dumei un acord de extindere a bazei ruse din portul sirian Tartus. Echilibrul de forțe din Mediterana se schimbă dramatic chiar și înainte de aprobarea unui plan de pace pentru Siria.

În același timp, Cavușoglu a dat de înțeles că Turcia și Rusia pun la cale noi colaborări militare în Siria: „Asupra Turciei planează amenințări dinspre Afrin. Am putea pătrunde în această regiune fără avertisment. Dacă vom desfășura acolo o misiune, o vom face de comun acord în toate aspectele cu aliații noștri, inclusiv Rusia.”

Se pare că Putin a ținut cont de îngrijorările lui Erdogan că Afrin reprezintă o regiune crucială pentru securitatea Turciei. O nouă schimbare de paradigmă: dacă Turcia alungă milițiile kurde din Afrin în coordonare cu Rusia, aceasta reprezintă o palmă zdravănă peste obraz pentru Statele Unite.

Rezultatul acestei acțiuni ruso-turce este interzicerea accesului SUA pe întreaga coastă mediteraneană a Siriei și reducerea bazelor americane din Siria la niște insulițe izolate.

McMaster are toate motivele să fie furios.