Cum au băgat POLITICIENII în criză domeniul PĂDURILOR

Cum au băgat POLITICIENII în criză domeniul PĂDURILOR

România a reuşit uriaşa “performanţă” de a avea două legislaţii diferite, respectiv pe mediu şi pe păduri, după transferul domeniului Păduri de la Ministerul Mediului către Ministerul Apelor şi Pădurilor.

"Pădurile au fost până la un moment dat la Ministerul Mediului, iar ulterior acestea au fost transferate la alt minister, dezvoltându-se astfel două legislaţii diferite, pe mediu şi pe păduri. Problema centrală în acest moment, care a devenit şi o problemă socială, este cea legată de criza artificială a lemnului de foc pentru populaţie, dar şi de creşterea preţurilor peste nivelul ţărilor din Uniunea Europeană", a spus Cătălin Tobescu, reprezentantul Fordaq România, platformă care administrează o piaţă online pentru profesioniştii lemnului..

"Nu cred că gândim atât de diferit, ci avem informaţii diferite. Până în ultimii 4-5 ani am văzut că politicile publice pe păduri au luat-o în direcţii contradictorii. Aceste schimbări contradictorii de direcţie au condus la o criză teribilă în domeniul pădurilor şi suntem într-o criză de resursă, artificială. Ar trebui să discutăm de această criză de resursă atât de gravă din sector. Populaţia are nevoie de un necesar de 14-15 milioane mc de lemn de foc. Populaţia trebuie să plătească preţul pieţei. Prin modificarea Codului Silvic din iunie, factorul politic a decis să prioritizeze aprovizionare populaţiei cu lemn de foc", a mai spus Tobescu, miercuri, la Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului şi Economiei Verzi,.

Din datele centralizate de Fordaq România reiese faptul că exporturile industriei mobilei au scăzut pe toate cele trei destinaţii majore de export pe piaţa europeană: Germania (-3%), Italia (-10%) şi Franţa (-3%).

Pe de altă parte, importurile de buştean de răşinoase s-au redus foarte mult în 2017, comparativ cu 2016, ca urmare a intrării în vigoare a interdicţiei complete de export buştean din Ucraina. 

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei privind piaţa primară a lemnului, indicele mediu de recoltare este anual de 5,86 mc/ha în Cehia, de 5 mc/ha în Germania, de 3,13 mc/ha în Franţa, de 3,47 mc/an în Polonia şi de 2,15 mc/ha în România.

 

articol sustinut
Ne puteți urmări și pe Google News